90% dintre angajații de top au această trăsătură

angajații de top - 0e3879750 1417704493 blog the church and the working woman 1024x575

90% dintre angajații de top au această trăsătură.Cu toții am trecut prin momente de stres de care este imposibil să ne ferim. Din nefericire, stresul poate crea o serie de probleme fizice și emoționale grave, existând o listă relativ cuprinzătoare de efecte negative. Indiferent câte elemente se găsesc în această listă, mai există un efect provocat de stres pe care ar trebui să îl conștientizam: un studiu realizat de Yale a descoperit că stresul deteriorează partea creierului care ne permite să avem autocontrol.

Odată deteriorată din cauza stresului această zonă, este din ce în ce mai dificil de gestionat pe viitor. Inițial, probabil că cei mai mulți dintre noi nu văd o legătură strânsă între această descoperire și situația de la locul de muncă, ceea ce nu face altceva decât să ne sporească surprinderea cu privire la această corelație.

O serie de studii implicând peste un milion de oameni au concluzionat că peste 90% dintre angajații de top au puternice abilități de gestionare a stresului, ceea ce le permite să își mențină autocontrolul și să rămână calmi în situațiile dificile. De fapt, angajații de top sunt capabili să se folosească de stres pentru a atinge un nivel înalt de performanță. Cum este posibil acest lucru?

Citeste si : Câteodată este necesar un strop de egoism pentru a avansa în carieră

Se pare că stresul ne face rău doar dacă continuă timp îndelungat, fiind numit „stres negativ”, iar un nivel moderat de stres poate chiar să ne motiveze, având denumirea de „stres pozitiv”.

S-a demonstrat că un nivel moderat de stres, pe termen scurt sporește neurogeneza, mai ales în cazul neuronilor care îmbunătățesc memoria. Există o linie clară de demarcație între stresul pozitiv și stresul negativ, iar acest lucru face diferența dintre un atac de cord și o zi de lucru productivă. Astfel, pentru a-și menține rata de succes, angajații de top și-au dezvoltat un fel de „buton” de pornire-oprire pentru stres.

Existența acestui „buton” este posibilă doar prin perfecționarea strategiilor de coping față de stres, care le permit performerilor de top să controleze durata și nivelul de stres cu care se confruntă, indiferent de situația în care se află.

Iată câteva strategii simple dar eficiente:

  • Evitați grijile – Performerii de top se concentrează asupra locului și clipei prezente. Ei nu își pierd timpul și nu își induc anxietate și griji gândindu-se la ce s-ar putea întâmpla. În loc să se îngrijoreze, performerii de top își vor concentra gândurile asupra lucrurilor care îi ajută să rămână calmi și să controleze situația. Poate părea simplu, dar este mai ușor de zis decât de făcut.
  • Respirați –O strategie terapeutică dovedită în gestionarea stresului este concentrarea asupra respirației. Aceasta se bazează pe îndreptarea gândurilor asupra activității efective de respirație, ceea ce împiedică distragerea atenției, aceasta din urmă putând crea stres și griji. Dacă sunteți într-un mediu negativ, încercați să găsiți o încăpere liniștită în care să puteți să vă detașați de griji și exersați-vă respirația. Oricât de ciudat ar suna, această metodă chiar funcționează!
  • Mențineți-vă atitudinea pozitivă – Indiferent cât de rău le merge într-o zi, angajații de top au abilitatea de a-și menține atitudinea pozitivă. Această atitudine este un factor determinant pentru starea de spirit, care ajunge să afecteze performanța și motivația. Dacă lucrurile merg rău, alegeți-vă un aspect pozitiv din timpul zilei și concentrați-vă gândurile asupra lui. Dacă nu găsiți nimic pozitiv în ziua de azi, concentrați-vă la un moment din trecut în care ați fost fericit, sau, eventual, la un eveniment din viitor care vă entuziasmează. Esențial este să vă transformați gândirea negativă într-una pozitivă. Rețineți, și mâine e o zi.
  • Dați dovadă de recunoștință- Angajații de top au deseori gânduri de recunoștință și mulțumire. Acest lucru acționează în tandem cu gândurile pozitive și reprezintă un ritual important ce trebuie menținut. Studiile au arătat că oamenii care se străduiesc să dea dovadă de recunoștință și se gândesc care sunt lucrurile care îi fac să fie mulțumiți vor avea parte de o stare bună, un nivel ridicat de energie și o condiție fizică superioară în general.

Citeste continuarea aici: Doru Dima

Foto: tvcresources.net

angajații de top - 14052503 1122269257847802 1387687900 n1 150x150Citeste si:Rapoarte sau pașapoarte. Ce alegi?

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.