Cel mai bun sfat pe care l-am primit în viaţă!

Cel mai bun sfat pe care l-am primit în viaţă! Titlul asta sună al dracului de interesant. O fi despre job, o fi despre bani? Întâi de toate să mă întorc puţin în timp. Era început de toamna, mă întorceam la job. Da, acolo unde sunt încă oameni foarte mişto. Mă macina pe undeva gândul că plecam de lângă Idris.

Am ieşit în curte cu Ioana Mola. Să mai vorbim, ca fetele. Făină tipa, foarte făină! Şi cum îi povesteam eu despre depresia mea postpartum, mă izbeşte.

-Draga mea, important e cine îl culcă!

Am avut sentimentul că Dumnezeu vorbeşte prim oameni. Că uneori, când ne e ruşine, când avem o teamă, când suntem sinceri în faţa  noastră, apare o cale! De aia unii oameni devin importanţi în viaţa noastră.
Cel mai bun sfat din viaţă mea…a fost asta!

Nimic din ce e bun pe lumea asta nu e atât de frumos ca momentul asta. Atunci când puiul se pregătește să doarmă, se uită cu privirea aia inocentă la tine și parcă toate durerile tale dispar. Niciun stres, nicio grijă, niciun gând care te frământă ….nu mai există! Îi dai laptele şi îi cânţi, te uiţi în ochii lui şi te vezi pe tine, îl înveţi de mic ce e rugăciunea sau când pur şi simplu îi povesteşti despre lume.

Citeste si: Când și de ce te îndrăgostești de zăpadă?

Mă iertaţi, dar fiind specializată în vorbitul liber, aş prefera să îi spun pe lângă poveşti … câte ceva despre lume. Uneori am avut sentimentul că după ce am citit prea multe povești cu happy end, viața m-a surprins ulterior în mod negativ. Mă uit la el și mâinile mele îi mângâie creștetul, zâmbește în timp mă urmărește cum vorbesc despre oameni și dragoste.

În fiecare seară schimbăm tema, iar la final concluzionăm că lumea – E frumoasă, dar are oameni răi de care trebuie să se ferească. Viața  presupune şi dezamăgiri, iar binele învinge. Dacă nu  învinge întotdeauna…nu e nicio dramă, dar măcar să știm ce ne așteaptă!

O poveste mai frumoasă decât viaţa, nu există! Eu am de gând să îi „citesc” un capitol în fiecare seară. Tu?

Follow: Fotograv

cel mai bun sfat - Best Friend Smileys On HandCiteste si: Renunțăm la teme. Nu mai bine renunțăm de tot la școală?

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

 

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.