Cine se aseamănă, se adună!

cine se aseamănă, se adună! - 17439223 173557833160513 3147310764168052736 n1

 Cine se aseamănă, se adună! Azi aleg să vorbesc despre prietenie. De ce? Pentru că sunt şi eu om şi recunosc când greşesc. Prietenia e treabă mişto, am mai scris despre ea aici-Exista cu adevarat prietenie intre femei? Treaba e că prietenia dintre femei e treabă și mai făină. Şi complicată, recunosc. Dar când e sinceră…trece peste orice şi se adună musai când uneia dintre noi îi e greu.

 

Câte prietene am? M-a fericit Dumnezeu cu multe, unele mai mişto decât altele.  Nebune, toate! Cum altfel să fie? Cine se aseamănă, se adună. Le iubesc pe toate într-în fel, aşa particular, cum numai fetele înţeleg. Adică genul ăla de prietenă de vrei să îi spui când te supără EL. We share! Noi, femeile, ne spunem lucruri, uneori greşim, alteori uităm să o sunăm de ziua ei şi te sună ea peste câteva zile:
– Am făcut ceva? Eşti supărată pe mine? Ştii, a fost ziua mea!
Şi tu te simţi ca un fund, tocmai pentru că eşti naşpa şi ai uitat. Adică ştiai că urmează, ţi-ai adus aminte dar ai amânat să pui mâna pe telefon. Aveai ceva de terminat pentru muncă. Ţi-ai mai adus aminte la 5 zile distanță.  Sau pur și simplu nu te-a sunat și ai realizat tu așa, dintr-o dată. Pfff, și acum ce fac? Pui mâna pe telefon și recunoști că ai uitat! Simplu…Şi încerci să îi spui că haos, job, joburi, copilul, iar ea te înţelege.

Citeste si : Cum discută două femei?

Nu voia decât să te audă că îi spui ce ai pe suflet. Ea e prietena DRAGĂ, e genul ăla de nu vorbeşti cu lunile şi când va revedeţi, e tare!  Luv, M!  Să nu mă mai sperii vreodată. Ştii, tu…Şi trec zilele şi îţi dai seama că între atâtea prietene, ţi s-a făcut dor de una, mămică şi ea. Niciun semn, nicio vorba, râde cu alta pe Facebook. Te apucă gelozia şi îţi dai seama că nu ai mai sunat. Şi ştii ceva, e ego. Că amândouă sunteţi la fel! Trece o zi, #rezist…trec 3, nicio vorbă. Pam, pam! Pui mâna pe telefon, a răspuns rece, dar se încălzește pe parcurs. Ea mi-a spus prostănacă, eu…am acceptat!

Ar mai fi o situație când ea e dezamăgită că nu o mai suni și nu zice nimic. Și atunci pui mâna pe telefon și iți iei papara de rigoare. „Știi ca eu uit sa dau telefon!”, îi zici, ca și cum asta ar salva orice situație. Da, sunt genul ăla care nu suna, nu știu de ce, așa mi-e firea. Dar mă bucur când mă suni, mai mereu.  Măcar să recunoaștem când avem lucruri care nu sunt tocmai ok.
În prietenia femeilor deştepte, orgoliul e treabă făină dar nu îl folosim dacă poate duce la rupturi definitive.  Fetele  ştiu ce zic! În fine, e dragoste, din aia de sora…de care vrei să te bucuri. Să credeţi în continuare în  prietenia dintre femei, e făină tare! Cui să povestești toate mărunțișurile din viața ta, dacă nu lor?  Nu degeaba spunea Oscar Wilde că – „Prietenia este încercarea prin care se măsoară un om.” S-auzim de bine!

Foto: Elena Hirtan

 

cine se aseamănă, se adună! - 14334553 611455325691170 1870930579256508416 n 150x150Citeste si: Decizie istorică a Papei Francisc – avortul poate fi iertat!

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

 

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.