Despre cât de tare e să fii deschis!

deschis - emmafoto

Despre cât de tare e să fii deschis! Acest text e adresat celor care aleg varianta mai interiorizată. Am citit un text despre ce fac oamenii când să întâlnesc întâmplător.În cele mai complicate  situaţii, doi oameni introvertiți care atunci se cunosc, nu îşi spun mare lucru. Între ei e multă tăcere. Mai ales dacă, din fire, nici unul nu e extrovertit. Pur şi simplu e un blocaj. Ei nu pot să facă primul pas, ce să spună?

  • ”Introvertii, in contrast, pot avea abilitati sociale puternice si sa bucura de petreceri si intalniri de afaceri, dar dupa un timp ajung sa-si doreasca sa fie acasa, in pijamalele lor. Acestia prefera sa-si devoteze energiile lor sociale prietenilor apropiati, colegilor si familiei. Asculta mai mult decat vorbesc, gandesc inainte sa vorbeasca, si de multe ori simt ca se exprima mai bine in scris decat in conversatie. Tind sa le displaca conflictele. Multi au groaza de conversatii superficiale, dar savureaza discutiile profunde.” (S.Cain)
  • ”Lasa un extrovertit singur pentru doua minute si se va intinde sa-si ia celularul. In contrast, dupa o ora sau doua de socializare, noi introvertitii avem nevoie sa ne oprim si sa ne reincarcam. Propria mea formula este de aproximativ doua ore singur la fiecare ora de socializare. Asta nu inseamna antisocial. Nu este un semn de depresie. Nu este necesara vreo medicamentatie. Pentru introvertiti, sa fie singuri cu gandurile lor, este la fel de reconfortant ca dormitul, la fel de nutritiv ca si mancatul. Motto-ul nostru: Eu sunt ok, tu esti ok – in doze mici.” (Jonathan Rauch)

In viziunea mea, cei mai închişi în ei …sunt niște oameni foarte mişto. Au o lume mai bogată, doar că interioară. Suntem  fix pe dos. Creştem amândoi un copăcel cu sentimente, emoţii şi cunoaştere.

Noi, extrovertiții, îl creştem afară …în curte. Ei, îl sădesc și îl cresc în interior! De aici şi „nuanțele” lor speciale. Mă bucur când descopăr un introvertit, mă face să vreau să îi aflu secretele, zi de zi. El le repede  pe-ale mele, ceea ce îmi asigură un risc destul e mare. Să ai încredere în oameni, în zilele noastre, e treabă complicată!

Am și eu un secretos acasa. Eu pălăvrăgesc despre orice, oricum, oriunde…Asta îmi da mie însă un mic avantaj. Golesc cutia cu frustrări şi lacrimi …şi p-aci mi-e drumul! La ei e mai greu…

În concluzie, n-ar fi rău să ieşiţi din carapace şi să zâmbim împreună. Copacii noştri s-au întâlnit deja. Acum sunt o singură rădăcina. Noi?

Sursă foto: Ioana Chiriță

deschis - Timpul 150x150Citeste si: Timpul nu se învechește niciodată

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.