Ce mai e Dragostea?

dragoste - emma31octombrie

Ce mai e Dragostea? N-am mai scris de ceva timp, am momente când am nevoie să mai vărs și să mai umplu paharul cu…cuvinte. Am zis că e un blocaj, dar bag de seamă că pot să îi pun (la fel de bine!) și eticheta de …dezamăgire. Nu vă impacientați, sunt bine! Sunt bine, doar că în jurul meu aud doar de despărțiri și nepotriviri de caractere.

Așa că stau uneori ca gânditorul de la Hamangia și mă întreb dacă nu idealizăm puțin treaba asta cu iubirea. Câtă să fie, cât să dureze, care sunt lucrurile pe care să le faci în iubire, ce să NU faci…am cam obosit cu teoria, vă spun drept. Dacă e să fiu foarte sinceră, uneori cred …că NU mai cred în iubire. Sau poate că e nedrept să spun că NU cred, poate e mai fair să spun, am crezut în ea, așa cum mă gândeam că o să fie.

Știi, o prietenă mi-a spus cândva să nu supraevaluez iubirea. Atunci n-am înțeles-o! Acum, mă uit la pietrele de încercare ale relațiilor, analizez motivele despărțirilor și am o singură concluzie: suntem tare proști! În fapt, suntem tare creduli, mai ales noi, femeile. Avem tendința să idealizăm omul, relația și viitorul comun, ne agățăm de propriul vis de “iubire wanna be” și uităm că viața are un dozaj foarte fin, dar cinic…de pragmatism.

Citește și: Atunci când dragostea începe să “vadă”, abia atunci începe relația

Am zis mereu despre mine că sunt o visătoare și încă mai cred că fluturii mei din cap pot să se așeze oricând pe petale de suflet. Norocul meu este că n-am lăsat pragmatismul la urmă. Uneori, prin lentile realist/pragmatice ai să vezi viața ușor în alte nuanțe, mai clare, mai puternice, dar poate mai puțin poetice.

Relațiile trec prin etape, o știm deja, dar este infinit mai plăcut să realizezi că în ciuda a tot și toate între doi oameni poate rămâne prietenia. Mă gândesc că poate așa, printr-o supradoză de prietenie, relațiile ar putea să treacă din zona de “ce frumos ar fi fost”, la “ce frumos este”. Treabă complicată, știu! Avem mult ego, ne place să ne punem bariere unii altora și în final ne lamentăm că nu mai avem partener de discuții.

Nu tolerăm, dar vrem să fim tolerați. Poate că e prima eroare… Vrem să se schimbe El, dar noi nu acceptăm să ne mai “sculptăm” din zonele stâncoase. Trăim vinovății venite parcă din epoci victoriene și nu reușim să înțelegem o chestiune simplă- și celălalt e OM! Mă refer evident la chestiuni ce pot să fie puse în balanță și negociate, nu iau în calcul abuzurile sau violența. Aici nu negociem!

Așa că las pentru mine și pentru cei care au mers pe drumuri sperate…un gând. Când iubim…iubim Omul ( cu bune și rele) sau ne iubim pe noi pentru că am mai găsit ceva de modelat, ajustat și schimbat? Și atunci cuvântul autentic își mai are locul la voi în casă sau e doar un joc de mimă în care unul este din start câștigat? Habar nu am, am pierdut de ceva timp sentimentul că mă pricep la treaba asta cu dragostea pe termen lung. Ceva tot știu, că viața te dă cu capul de pereți și te scoate din zona de confort. Poate că există un sens, să te adaptezi la orice ți s-ar întâmpla. Și atunci…întreb, de ce nu ne adaptăm și în iubire?

Sursă foto: Fotograv

dragoste - emmaidris 150x150Citește și: Și femeile sunt oameni!

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Dă-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.