Dacă am aduna toţi bărbaţii într-unul singur?

bărbații - emma24iulie

Dacă am aduna toţi bărbații într-unul singur? Dacă am aduna toţi bărbații într-unul singur? Am atinge oare perfecţiunea pe care o căutăm? Ar fi îndeajuns? Nu de alta dar femeile sunt cel mai greu de mulţumit. Cum s-ar spune, suntem nişte „animale” pretenţioase.

Poate că de fapt nici nu suntem diferite de voi, poate doar suntem uşor altfel. Poate suntem mai înclinate spre acţiune şi vrem mereu mai mult, mai frumos, mai bine. Poate că şi asta e unul din păcatele noastre. Duşmanul binelui, ştiţi deja, e „mai binele”.

Femeile vor totul sau nimic, dar se mulţumesc cu destul de puţin şi mai apoi le apucă revoluţia. Femeile vor să simtă că evoluează chiar şi atunci când stau şi nu fac nimic. Ele vor să vadă în bărbatul lor, partenerul ăla puternic care le va face să se simtă safe, măcar câteva ore.

Citește și: Ce diferit sărută bărbații

Să îi spui unei femei că nu se poate, e un fel de război declarat. Aşa suntem noi, greu de mulţumit şi totuşi atât de înţelegătoare. Dacă am adună toţi bărbații într-unul singur, femeile ar alege râsul lui, puterea celuilalt, siguranţa ta, iubirea lui, adrenalina din el şi sărutul tău!

De fapt, nici măcar n-ar fi greu…dar iubirea are un fel tare ciudat de a ne testa. Când ai ceva, vrei altceva şi te apucă nevrozele. Femeile sunt ciudate, recunosc! Dar nu e „animal” mai fain de iubit, admirat în toată cochetareala lui, copil în atât de multe sensuri şi senzuală până la Dumnezeu. Măcar fiţi sinceri, voi ne adoraţi aşa …nebune! Ideea e că şi noi pe voi, cu toate imperfecţiunile voastre! Să iubim frumos!

Sursă foto: Ionuț Iancu.

bărbații - giphy 150x150Citește și: Întâlnire de gradul zero: Rihanna, primită de Macron la Élysée!

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Dă-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.