Amenajarea livingului din mansardă – luminozitate, natură!

Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

Amenajarea livingului din mansardă – luminozitate, natură! Amenajarea este unul dintre cele mai importante lucruri de care trebuie să ţii cont când te muţi într-o casă nouă, pentru a te simţi bine. Iată câteva idei de aranjare a camerelor, cu avantajele lor. Aşadar, începem seria de idei pentru amenajarea casei cu mansardă:

Liniile arhitecturale atipice, lipsite de rigiditatea unghiurilor de 90 de grade, abundenţa de lumină naturală şi aer curat, alături de priveliştea neobturata sunt caracteristicile care particularizează acest spaţiu nonconformist.

De aceea, orice spaţiu găzduit la mansardă, va oferi ocazia unei amenajări garantat reuşite şi îi va încânta pe locatarii săi, făcându-i să se simtă, cu adevărat, privilegiaţi.

Un living amenajat la mansardă, ţinând cont că acest spaţiu este locul în care se întâlnesc toţi membrii familiei la sfârşitul zilei, trebuie să fie confortabil şi primitor, invitând la relaxare. De aceea, canapeaua din living este un element important, care trebuie ales cu grijă. Şi pentru că natura este de cele mai multe ori remediul perfect pentru ca să ne simţim bine, reîncărcându-ne bateriile, livingul de la mansardă trebuie să invite natura în interior. Poţi obţine un living spectaculos şi luminos foarte simplu, prin intemediul fermecătoarelor ferestre de mansardă.

Sursă foto: ideipentrucasă.ro

Citește continuarea pe casamea.ro

mansardă - mobilapalCiteste si: Mobila din pal – trucuri să o menții frumoasă

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.