Michelle Obama – ultimul Crăciun la Casa Albă!

Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

Michelle Obama – ultimul Crăciun la Casa Albă! Se știe deja cine va fi următorul președinte al SUA. Odată cu victoria lui Donald Trump, regretele oamenilor față de plecarea de la Casa Albă a familiei Obama au crescut exponențial. Toată lumea aștepta cu sufletul la gură să vadă cum va petrece cea mai iubită familie prezidențială din istoria Americii ultimul Crăciun oficial la sediul administrației prezidențiale.

Iar așteptarea a meritat. Prima Doamnă, Michelle Obama, a prezentat publicului cum a fost decorată Casa Albă pentru aceste Sărbători de Iarnă.

Timp de o săptămâna aproape 100 de voluntari au lucrat la decorarea camerelor. „În librărie, vizitatorii vor vedea un brad şi un steag compus din fotografii cu famiile militarilor, pe care eu şi soţul meu le-am întâlnit în baze din întreagă lume”, a spus Michelle. În onoarea lor un brad a fost decorat cu ornamente aurii şi fotografii ale familiilor eroilor.

În biblioteca Casei Albe, decoraţiunile sunt realizate pentru a pune în lumina educaţia. Atât ornamentele din brad cât şi mesajele scrise în 12 limbi pe diferite decoraţiuni sunt bazate pe cultură şi istoria americană. „Odată ce invitaţii ajung la etaj, avem bradul înalt de 6 metri, este foarte mare şi a fost nevoie de rearanjarea camerei, iar candelabrele au fost date jos pentru a putea instala bradul. Acesta se află în camera Albastră”, a mai spus Michelle.

Citește continuarea pe știrileprotv.ro

Casa Albă - iubireCiteste si: Povestea unui început de iarnă

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.