Horoscop special – 3 zodii cu mari probleme la sfârșit de vară

horoscop - Sad girl

Horoscop special – 3 zodii cu mari probleme la sfârșit de vară. Pentru mulți, finalul acesta de august și de vară reprezintă ultima șansă pentru amintiri frumoase, pentru noi povești de iubire, pentru clipe de relaxare. Pentru 3 zodii, însă, fix acest final de vară va fi o perioadă extrem de grea. Te numeri printre ele?

FECIOARĂ
Ai reuşit atunci, reuşeşti şi acum! Ai trecut prin foarte multe obstacole, cele mai multe aparţinând familiei în care ai crescut. Comunitatea în care creştem şi ne formăm ca şi oameni este crucială dezvoltării noastre psihice. Dar ea diferă de la oameni la oameni,şi putem creşte într-o familie unită, într-o viaţă armonioasă, ori într-una dezorganizată, depinde de destinul fiecărei persoane. Ai trecut prin multe, ai văzut certuri şi poate ai şi participat la ele, ai vărsat lacrimi (şi nu de fericire) şi ai rămas cu amintiri şi imagini ce poate nu îţi vor da pace toată viaţa, dar atâta timp cât eşti puternic, le vei rezistă. TU eşti întruchiparea perfecţiunii, şi vei face faţă oricărui rău ce încearcă să-ţi ştirbească din fericire.

CAPRICORN
Momentele grele pentru tine au fost aduse de către singurătate. Urăşti acest sentiment din tot sufletul şi tânjesti după iubire şi linişte sufletească. Te-ai fi gândit vreodată că în viaţa ta va mai apărea cineva special? Acum ai o persoană pe care să o iubeşti, şi care te iubeşte mai mult că niciodată. Dragostea voastră a început să crească instant din prima clipă în care ochii voştri s-au întâlnit şi nimic din această lume nu v-ar putea sta în cale.

Citește și: Horoscop special – ce zodii vor avea noroc în următorii 5 ani

Acea persoană te face să uiţi de orice rău aflat în viaţa ta, şi nu lasă pe nimeni cu rea voinţă să se apropie de tine vreun centimentru, te fereşte de orice problemă, şi este în stare să facă orice pentru tine! Ar trebui păstrată cu sfinţenie lângă inima ta, căci îi face fiecare bătaie să fie pură, şi o protejează.

PEŞTI
În inima ta, doar “prietenii” au adus suferinţă. Ai avut, şi încă ai,lângă tine persoane josnice, ce te-ar fi ajutat oricând, şi mereu ţi-ar fi zâmbit, prefăcându-se că totul este bine în jurul vostru. Și după toate certurile prin care aţi trecut, din cauza lor, ei tot s-ar preface că totul este în regulă, şi că îţi sunt alături. Scapă de acei oameni imediat,căci nu îţi vor decât răul! Ai auzit vorbe urâte despre tine, şi ai fost în centrul discuţiilor cu teme jignitoare, iar tu alegi totuşi să rămâi, de ce?
Pentru ajutorul fals pe care ţi-l oferă? Noi spunem că te descurci şi fără ei, iar viaţa ta ar fi mult mai uşoară. Vei avea parte şi de prieteni care te vor respecta,şi sunt mai aproape decât crezi tu!

Sursă foto: kari-joys.com

Continuare horoscop pe Sfatul Părinților

horoscop - dorinta 150x150Citește și: Horoscop special – ce își doresc zodiile în secret?

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Dă-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.