Cine mă face FERICITĂ? Pe bune?

Cine mă face FERICITĂ? Dacă stai puţin să te gândeşti, treaba cu fericirea e simplă. Cu cât o analizăm mai atent, cu atât o complicăm şi mai tare! De multe ori femeile spun: vreau un bărbat care să mă facă FERICITĂ! Pe bune? Cine mă face FERICITĂ? Pe bune? - fericire
Fericirea este însă în strânsă legătură cu propria fiinţă, deci avem sau nu un enunţ corect? Vrem să fim fericiţi, întrebarea care se naște este:  Trebuie să cerem asta că o condiţie esenţială într-o relaţie?

Imaginează-ţi culmea ciudăţeniilor relaţionale. Un cuplu se desparte pentru că el NU reuşea să o facă pe ea să radă în fiecare zi! El, pe post de clovn, ea pe post de pacient deprimat, love is in the air! Odată ce îţi asumi o relaţie, ar fi de preferat să o faci cumva necondiţionat.

Nu cred în relaţiile în care ea sau el sunt fericiţi doar când primesc ceva la schimb. Fericirea este arta de a te împacă cu propriile umbre! Fiecare dintre noi vine cu un bagaj emoţional, fiecare vine cu temeri şi frustrări, fiecare dintre noi are nevoie de un „stâlp”, asta NU înseamnă că fericirea ta cade mereu în responsabilitatea celuilalt. Cat de obositoare ar fi astfel…iubirea. Fericirea este suma deciziilor tale de a nu te plafona. Caută să nu te plictiseşti când eşti singur, e semn că eşti o persoană care are multe să-şi spună. Bogăţia vine din interior, dacă avem inspiraţia să investim în noi şi în domeniile care ne interesează.

Fericirea este legată de partener, ca un „troc” asumat. Iubirea este mijlocul prin care noi trebuie să oferim fericire celuilalt, pentru simplul motiv că : aşa simţim să facem! Dacă un partener îţi cere obsesiv să îl faci fericit, poate că e cazul totuși să încercaţi să staţi de vorba cu un specialist.

Fericirea este o clipă, o clipă care dacă ar „lumina” mai mult, n-am mai ştii să o apreciem. Să iubim frumos!

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.