M-am DESPARTIT. Cine sunt EU?

M-am DESPARTIT. Cine sunt EU? - 9fe9e9b0 2410 4f72 b2d2 660da81a8b24 1 1024x681

Ce faci când ai terminat o relaţie? Ies, mă duc la suc cu fetele, merg la bere cu băieții şi caut pe altcineva. Hai, să fim puţin sinceri. Indiferent cine spune ADIO, apare întrebarea: Ce fac acum? Cu atât mai mult cu cât atunci când relaţia este de lungă durată, şi recuperarea este la fel. Puţini oameni sunt gata să îşi revină în doi timp şi trei mişcări. Cineva spunea că IDENTITATEA este masca oficială a fiecăruia. M-am DESPĂRŢIT. Cine sunt EU?M-am DESPARTIT. Cine sunt EU? - 9fe9e9b0 2410 4f72 b2d2 660da81a8b24

Psihologii vorbesc despre etapele unei relaţii, ele sunt perioade de timp în care cei doi parteneri se acomodează, interacţionează, „fuzionează” şi ajung să fie UNUL. Treaba asta cu fuziunea nu e prea sănătoasă, pentru că psihologii ne sfătuiesc să NU fim dependenţi şi să nu ne abandonăm unei persoane până la identificare.  Uşor de zis, greu de făcut…ar spune unele femei.

Una dintre cele mai interesante întrebări pe care am primit-o  de la un psihlog a fost: ” Doamna Zeicescu, dumneavoastră cui aparţineţi?” Eu m-am blocat şi am zis plină de ego: „Eu nu aparțin nimănui, eu îmi aparţin MIE!” Discutasem într-o pauză de publicitate cu psihologul despre lucrurile pe care nu le înţelegeam la vremea respectivă… la partenerul meu de atunci. Răspunsul meu plin de ambiţie oltenească a primit o explicaţie care m-a făcut să schimb optica. „Ciudat, doamna Zeicescu, ciudat că NU aparţineţi nimănui, de zece minute îmi vorbiţi despre domnul din viaţa dumnevoastră! „

Ce reţinem din această întâmplare?

APARŢINEM – Adultul are nevoie să ştie că formează un cuplu. Bărbat sau femeie  simţim nevoia de acasă, de intimitate, de jumătate,  fie ea şi temporară. Avem nevoie să ştim că aparținem cuiva. Atentie  –  a aparține nu înseamnă a fi sclavul cuiva!

DEPENDENȚA – Întâlnită în varianta clasică sub formă de obişnuită, dependenţa de un om nu e periculoasă cât timp ea nu îmbracă fome patologice. Obişnuinţa de a avea un partener, un set de principii si de sentimente comune, un set de activităţi pe care le apreciezi,  este firească. La fel de firesc este să te doară atunci când acest setup dispare. E firesc să simţi că îți fuge pământul de sub picioare când universul se împarte în două şi tu rămâi fără jumătate…de suflet.

Ce faci când doare?

INTROSPECŢIE – A te întoarce la tine este mereu un sfat bun. Stai cu tine, vorbește cu tine,  scrie pe o foaie de hârtie ce te reprezinta, cine ești de fapt. Scrie care sunt lucrurile mai puţin frumoase care te reprezintă, ce ai vrea sa schimbi la tine și ce defecte ai.  In final, spune-ți cu sinceritate: Mă iubesc! 

PAUZĂ – Dacă poți ia o pauză de la job si pleacă câteva zile. Călătorește singur(ă) sau cu o prietenă, alege destinații unde ai mai fost, ca sa te simți în siguranță. Respiră, perioada de „sevraj” nu ar trebui să dureze mult. Depinde doar de tine …cat de repede te vindeci!

ÎNFRUNTĂ TEAMA – Cel mai urât sentiment care se naște după o despărțire asumată sau neașteptată este golul din tine. Unii descriu asta ca pe imposibilitatea de a respira, parcă se sufocă. De fapt, este frica! Frica de a fi singur, frica de necunoscut, frica de viitor. Frica și vinovăția se rezolvă doar dacă le înfrunți. Alege să te uiți în oglindă și să spui, MERG mai departe! Diminețile îți vor părea mai simple, dar așteaptă-te ca noaptea să nu fie prietena ta. Atunci ai să simți nevoia de …jumătate. Spune-ți mereu că o să treacă și că este o nouă etapă din viața ta. Luptă! Ai să vezi, viața merge mai departe. MEREU!

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.