Cristina Tunegaru – ”Nu cer tratament special”

Cristina Tunegaru - tunegaru 610x300
Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

Cristina Tunegaru – ”Nu cer tratament special” Tânără profesoară care de jumătate de an este într-o continuă luptă cu sistemul educațional deloc adaptat noilor realități și nevoi ale copiilor a fost invitată telefonic în cadrul emisiunii Perfect Imperfect.

Cristina Tunegaru a vorbit despre faptul că a fost înlăturată de la clasa ei fără a fi fost informată în prealabil, și, chiar dacă procedura este una legală și de necontestat, moralitatea ei poate fi pusă la îndoială:

„Am aflat întâmplător că orele nu mai sunt disponibile. Nu nu am simțit nicio presiune și am o relație foarte bună și cu colegii din școală, și cu părinții. Nu trebuie făcută o analogie între pozițiile mele anterioare și situația de acum. Este o procedură legală, nu îi contest legalitatea, îi contest moralitatea. Îmi doresc să continui în sistemul public.”

Citește și: Învățătoarea Cristina Tunegaru, dată afară de la școala unde preda

Într-o postare de azi de pe Facebook, Cristina Tunegaru a revenit cu o serie de clarificări: ”Dragii mei, vă mulțumesc pentru încurajările voastre și sutele de mesaje, la care încerc să vă răspund. Mulțumesc și domnului Pavel Năstase pentru implicare și aș vrea să îi transmit că este dezinformat. Pe postul pe care l-am ocupat „nu s-a întors” niciun titular; ar fi ipocrit să pretind continuitate pe un post rezervat. Postul era vacant și aveam dreptul legal să solicit continuitate sau să-l câștig din nou la concurs. Am aflat însă cu stupoare că nu pot depune cererea pentru că orele „s-au dat” unui profesor care a fost adus de la altă școală din sectorul 2. Ca urmare, unele dintre clasele mele vor studia cu al treilea profesor de română în trei ani. Ce efecte produce instabilitatea perpetuă asupra evoluției lor ?

Nu cer niciun tratament special, am vrut să trag un semnal de alarmă asupra unei situații pe care o consider anormală. Știu că metodologia permite asemenea mișcări. Dacă domnul Năstase vrea să ajute cu ceva, atunci să modifice metodologia astfel încât să fie urmărit interesul elevilor și toți profesorii să concureze în condiții egale, pe merit.„

Sursă foto: bugetul.ro

Cristina Tunegaru - bossulica 150x150Citește și: Bossulică, invitat de onoare la Perfect Imperfect

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Dă-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.