Meteo: Vreme de vară în prima jumătate a lunii mai

vreme - vara
Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

Meteo: Vreme de vară în prima jumătate a lunii mai Se anunță o vreme din ce în ce mai călduroasă în aceste prime două săptămâni ale lunii mai, cu temperaturi ce se vor apropia și de 28 – 30 de grade, dar și cu ploi zgomotoase, tot de vară, după-amiezile.

BANAT

În primele zile ale intervalului, valorile termice vor fi în creștere, astfel că vremea va deveni caldă, cu medii ale maximelor de 23…26 de grade și ale minimelor de 10…14 grade. În perioada 5 – 9 mai, vremea se va răcori, urmând a se înregistra temperaturi în jurul mediilor climatologic specifice pentru prima decadă a lunii mai, cu valori diurne de 18…22 de grade și nocturne de 8…11 grade, mediat pe regiune. Apoi, până la sfârșitul intervalului de referință, este estimată o creștere semnificativă a temperaturii aerului spre valori cu mult peste ce ar fi normal în prima jumătate a lunii mai. Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, în orele după-amiezelor instabilitatea atmosferică se va manifesta prin ploi de scurtă durată. În intervalele 3 – 5 mai și 7 – 9 mai aversele vor fi mai frecvente, local posibil însemnate cantitativ

CRIŞANA

Valorile termice vor fi în creștere în primele zile ale intervalului, astfel că vremea va deveni caldă, cu medii ale maximelor de 23…26 de grade și ale minimelor de 9…13 grade. În perioada 5 – 10 mai, vremea se va răcori, urmând a se înregistra temperaturi apropiate de mediile climatologic specifice pentru prima decadă a lunii mai, cu valori diurne de 17…21 de grade și nocturne de 7…10 grade, mediat pe regiune. Apoi, până la sfârșitul intervalului de referință, este estimată o creștere semnificativă a temperaturii aerului spre valori cu mult peste ce ar fi normal în prima jumătate a lunii mai. Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, în orele după-amiezelor instabilitatea atmosferică se va manifesta prin ploi de scurtă durată. În intervalele 3 – 5 mai și 7 – 9 mai aversele vor fi mai frecvente, local posibil însemnate cantitativ.

Citește și: Serena Williams – scrisoare pentru bebeluşul nenăscut

TRANSILVANIA

Până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză, vremea se va încălzi apreciabil, fiind de așteptat valori termice cu mult peste cele normale la început de lună mai, cu medii ale maximelor de 22…26 de grade și ale minimelor de 6…10 grade. În perioada 6 – 10 mai, temperaturile, în scădere, se vor situa în jurul celor climatologic specifice, cu valori diurne de 16…20 de grade și nocturne de 4…8 grade, mediat pe regiune. Apoi, până la sfârșitul intervalului de referință, este estimată o creștere semnificativă a temperaturii aerului spre valori cu mult peste ce ar fi normal în prima jumătate a lunii mai. În intervalul 5 – 9 mai, aversele vor fi mai frecvente, izolat mai însemnate cantitativ. În celelalte zile, instabilitatea atmosferică se va manifesta pe spații restrânse, în orele după-amiezelor, prin ploi de scurtă durată.

MARAMUREŞ

În primele zile ale intervalului, valorile termice vor fi în creștere treptată, astfel că vremea va deveni caldă, cu medii ale maximelor de 23…25 de grade și ale minimelor de 8…11 grade. În perioada 5 – 9 mai, vremea se va răcori, urmând a se înregistra temperaturi în jurul mediilor climatologic specifice pentru prima decadă a lunii mai, cu valori diurne de 17…20 de grade și nocturne de 5…8 grade, mediat pe regiune. Apoi, până la sfârșitul intervalului de referință, este estimată o creștere semnificativă a temperaturii aerului spre valori cu mult peste ce ar fi normal în prima jumătate a lunii mai. Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, în orele după-amiezelor instabilitatea atmosferică se va manifesta prin ploi de scurtă durată. În intervalul 5 – 9 mai aversele vor fi mai frecvente, posibil chiar însemnate cantitativ.

MOLDOVA

Încălzirea vremii va fi semnificativă pe parcursul primei săptămâni, astfel că temperaturile se vor situa cu mult peste cele normale la început de lună mai; vor fi, în medie, maxime de 22 la 27 de grade și minime de 7…13 grade. Între 7 și 10 mai, vremea se va răcori, devenind în general apropiată de specificul climatologic al perioadei, cu valori diurne de 17 la 21 de grade și nocturne de 5…9 grade, în medie regională. Apoi, până la sfârșitul intervalului de referință, este estimată o încălzire accentuată a vremii. Ploi pe arii mai extinse, moderate cantitativ vor fi cu o probabilitate mai mare în perioada 6 – 9 mai. În restul intervalului instabilitatea atmosferică se va manifesta în unele după-amieze prin ploi de scurtă durată, cu caracter local.

DOBROGEA

Vremea va fi în încălzire chiar din primele zile ale lunii mai, iar valorile, relativ constante în mare parte a intervalului de referință, se vor situa peste cele climatologic specifice, cu precădere în partea continentală a regiunii, cu maxime de 20…24 de grade și minime de 10 …13 grade, în medie. Spre sfârșitul celor două săptămâni, este estimată o creștere semnificativă a temperaturii aerului. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în intervalul 6 – 9 mai.

MUNTENIA

Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea se va încălzi apreciabil, fiind de așteptat valori termice cu mult peste cele normale la început de lună mai, cu medii ale maximelor de 23…27 de grade și ale minimelor de 8…12 grade. O ușoară răcorire a vremii este posibilă în perioada 8 – 10 mai, când temperaturile vor fi mai apropiate de cele climatologic specifice, cu valori diurne de 18…22 de grade și nocturne de 6…10 grade, mediat pe regiune. Apoi, până la sfârșitul intervalului de referință, este estimată o creștere semnificativă a temperaturii aerului spre valori cu mult peste ce ar fi normal în prima jumătate a lunii mai. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în intervalul 6 – 9 mai.

OLTENIA

În primele zile ale intervalului, valorile termice vor fi în creștere, astfel că vremea va deveni caldă, cu medii ale maximelor de 23…27 de grade și ale minimelor de 10…13 grade. În perioada 6 – 10 mai, este posibilă o răcorire ușoară a vremii, urmând a se înregistra temperaturi mai apropiate de cele climatologic specifice pentru prima decadă a lunii mai, cu valori diurne de 19…24 de grade și nocturne de 7…11 grade, mediat pe regiune. Apoi, până la sfârșitul intervalului de referință, este estimată o creștere semnificativă a temperaturii aerului spre valori cu mult peste ce ar fi normal în prima jumătate a lunii mai. Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, în orele după-amiezelor instabilitatea atmosferică se va manifesta prin ploi de scurtă durată. În intervalele 4 – 5 mai și 6 – 9 mai aversele vor fi mai frecvente, izolat însemnate cantitativ.

LA MUNTE

Încălzirea vremii va fi semnificativă în primele zile din luna mai, astfel că temperaturile se vor situa cu mult peste cele normale în această perioadă din an; vor fi, în medie, maxime de 12 la 17 grade și minime de 2…7 grade. Între 6 și 10 mai, vremea se va răcori, devenind în general apropiată de specificul climatologic al perioadei, cu valori diurne de 10 la 14 grade și nocturne de 0…5 grade, în medie. Apoi, până la sfârșitul intervalului de referință, este estimată o încălzire substanțială a vremii. Ploi pe arii extinse și în cantități local însemnate vor fi cu o probabilitate mai mare în perioada 4 – 9 mai. În restul intervalului instabilitatea atmosferică se va manifesta după-amiaza prin ploi de scurtă durată, cu caracter local.

Photo via VisualHunt

vreme - bani 150x150Citește și: Horoscop special – zodiile și banii în luna mai

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Dă-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.