Programul magazinelor, metroului, spitalelor la începutul lui 2017

programul - programdesarbatori

Programul magazinelor, metroului, spitalelor la începutul lui 2017. Urmează o perioadă în care fiecare din noi va încerca să se bucure cât mai mult de intrarea în noul an, dar în același timp, vor exista oameni care, pentru ca noi să putem avea acces la cele mai importante servicii, vor lucra chiar și în noaptea de Revelion.

Iată mai jos cum arată programul principalelor hipermarketuri, spitale, bănci și transport în comun din București:

Carrefour. Toate hipermarketurile vor avea deschis pe 31 decembrie, până la ora 18, dar vor rămâne închise duminica, 1 ianuarie. Pe 2 ianuarie, cele mai multe magazine vor fi deschise începând cu ora 7.00 şi se vor închide la ora 22.00.

Kaufland. Unităţile vor avea un program special de funcţionare. Astfel, pe 31 decembrie, ora deschiderii va varia în funcţie de magazin în intervalul orar 7.00-7.30, iar ora închiderii va fi între orele 16.00 şi 18.00. Pe 1 ianuarie casele vor rămâne închise, iar pe 2 ianuarie vor avea program scurt, de la 9:00-9.30 la14.00-15.00.

Lidl. Sâmbătă, 31 decembrie, toate unităţile grupului vor fi deschise între 8.00 şi 18.00, iar în prima zi a anului magazinele sunt închise. Pe 2 ianuarie magazinele sunt deschise între 9.00 şi 15.00 şi de pe 3 se revine la programul normal.

Auchan. Lanţul de hipermarketuri îşi va deschide magazinele la ora 7.00 şi le va închide la ora 18.00 pe 31 decembrie 2016, iar pe 2 ianuarie 2017 vor fi deschise de la 10.00 la  22.00. Casele vor rămâne închise în prima zi a anului.

Metro. Pe 31 decembrie, programul se încheie la ora 16.00, iar pe 1 ianuarie toate magazinele Metro vor fi închise. Pe 2 ianuarie, magazinele vor avea un program scurt, între 8.00 şi 16.00. Începând cu 3 ianurie se revine la programul normal.

Cora. Toate magazinele vor fi închise pe 1 ianuarie, excepţie făcând magazinul din Ploieşti, care va fi deschis în intervalul orar 14.00-22.00. Pe 31 decembrie, cele mai multe magazine din reţeaua Cora vor fi deschise în intervalul 7.00-18.00, cu excepţia magazinului din mall-ul City Park din Constanţa şi a magazinului din Ploieşti, care vor fi deschise în intervalul orar 8.00-20.00. În ziua de 2 ianuarie, casele vor fi deschise începând cu ora 10.00 şi vor avea program până la 18.00 sau 22.00, în cazul câtorva magazine.

Profi. În prima zi a anului toate cele 500 de magazine din reţeaua Profi vor fi închise, însă în 31 decembrie, unităţile vor fi deschise până la orele 18.00 şi, în unele cazuri, până la 19.00, în funcţie de tipul magazinului. Pe 2 ianuarie, magazinele Profi vor fi deschise în intervalul 10.00-18.00.

Mega Image. Pe 31 decembrie magazinele se închid la ora 18.00, iar pe 2 ianuarie se va lucra între 10.00 şi 18.00. Excepţie fac magazinele din unele malluri, care vor avea programul centrului comercial în care funcţionează. Pe 1 ianuarie casele vor rămâne închise.

Penny Market. Magazinele sunt deschise până la ora 18.00 pe 31 decembrie. Pe 1 ianuarie sunt închide, iar pe 2 ianuarie casele de marcat sunt deschise între orele 9.00 şi 16.00.

Cum circulă metroul

Trenurile de metrou vor circula pe tot parcursul nopţii dintre ani. „În noaptea de 31 decembrie 2016/1 ianuarie 2017, trenurile de metrou vor circula între orele 00.00 – 1.00 la un interval de 10 minute şi de la ora 1.00 până la ora 5.00 la un interval de 20 de  minute”, se arată într-un comunicat al Metrorex. În zilele de 1 si 2 ianuarie 2017, trenurile vor circula pe toate magistralele, la un interval de circa 9 minute”, mai precizează sursa citată. Şi mijloacele de transport în comun vor funcţiona în noaptea dintre ani, însă traficul rutier general va fi restricționat pe Calea Victoriei – între Piaţa Victoriei şi Str. Ion Câmpineanu, pe Str. Ştirbei Vodă – între Str. Luterană şi Cal. Victoriei, precum şi pe Str. George Enescu, Str. Episcopiei, Str. C-tin Esarcu, Str. Dem I. Dobrescu şi Str. C.A. Rosetti. Motivul este explicat prin manifestările prilejuite de sărbătorirea Revelionului 2016-2017 în Piața George Enescu şi în Piaţa Revoluției, în perioada 31.12.2016 (ora 20.00) – 01.01.2017 (ora 02.30).

Citește și: Revelion 2017 – cele mai căutate locații din România!

Distracţie şi shopping la mall

Mallul AFI Cotroceni va fi deschis, ca în fiecare an, pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, atât pe 31 decembrie, cât şi pe 1 şi 2 ianuarie, cu un program special de funcţionare. Totodată, hipermarketul Auchan din Afi Cotroceni va fi deschis de Anul Nou între 16.00 şi 23.30, astfel încât şi ultimii întârziaţi să poată să-şi facă cumpărăturile.

Pe 1 ianuarie, magazinele, restaurantele, cafenele şi zone de distracţie vor fi deschise în cadrul centrului comercial AFI Cotroceni în intervalul 14.00-22.00. Celelalte centre comerciale sunt închise. Totuşi, cinematografele din cadrul tuturor mallurilor care sunt dotate cu astfel de zone de divertisment vor fi deschise pe 1 ianuarie începând cu ora 13.00 sau, în unele cazuri, începând cu ora 14.00. Zona de restaurante, dar şi patinoarul din Promenada Mall din Bucureşti sunt deschise pe 1 ianuarie, între orele 14.00-20.00.

Bancomatele nu rămân fără bani

Bancherii ne recomandă să ne programăm din timp toate operaţiunile bancare pe care trebuie să le efectuăm în primele zile ale Anului Nou, având în vedere că 1 şi 2 ianuarie 2017 sunt zile nelucrătoare pentru majoritatea agenţiile bancare, cu excepţia unităţilor din centrele comerciale care şi-au adaptat programul la cel al mallului unde funcţionează. Vestea bună este că plăţile cu cardul la comercianţi vor funcţiona normal, iar bancomatele vor fi alimentate în permanenţă cu bani. Oamenii vor putea face tranzacţii online pe internet banking sau mobile banking, însă tranzacţiile interbancare se vor procesa începând cu data de 3 ianuarie. Call Centerurile vor asigura asistenţă permanentă pentru urgenţe carduri, smart Mobile sau smartTel.

Asistenţă medicală de urgenţă

Nouă unităţi medicale din Capitală – spitalele de urgenţă pentru adulţi şi copii – vor asigura asistenţa de urgenţă de Anul Nou (31 decembrie 2016 – 03 ianuarie 2017). Acestea sunt: Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca (tel: 021/599.23.00), Spitalul Universitar de Urgenţă (tel: 021.318.05.22), Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon (tel: 021/255.40.90), Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan (tel:021/334.51.90), Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni (tel:021/334.30.27), Spitalul de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri (tel: 021/224.09.47), Spitalul Clinic de Urgenţe  Oftalmologice (tel 021/319.27.53), Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” (tel: 021/316.93.66) şi Spitalul Clinic de Urgenţă Copii M.S. Curie (tel: 021/460.30.26; 021/460.42.60).

Şi DSPMB va asigura un serviciu de gardă permanent la sediul din str. Spiru Haret nr. 14, Sector 1. De asemenea, Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti va avea program normal de lucru, iar în această perioadă va elibera certificate constatatoare de deces în întreaga Capitală. În toată ţara, solicitările populaţiei vor fi preluate la apelul de urgenţă 112.

Sursă articol: jurnalul.ro

Sursă foto: bucătăraș.ro

programul - Zile libere in 2017Citeste si: Zile libere în 2017

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.