Care sunt limitele în care ne educăm copiii?

copii - dor geta popescu2 facebook

Care sunt limitele în care ne educăm copiii? Este foarte greu să scrii despre o temă atât de sensibilă cum este cea a morții unui copil de excepție precum Dor Geta Popescu. Mai ales văzând contextul în care s-a petrecut și urmărind din nou cum societatea românească s-au rupt în două, o parte care dezaprobă modul în care tatăl încerca să impune limite din ce în ce mai greu de depășit copilei sale, acuzându-l, mai mult sau mai puțin voalat de moartea ei, și cei care consideră că este bine ce a făcut părintele, dar că soarta, Dumnezeu, muntele, au luat nemeritat o viață.

Să privim un pic mai atent faptele:

– Săptămâna trecută a fost una cu adevărat haotică și neobișnuită din punct de vedere meteo. Un aer rece, polar, un ciclon mediteranean au fost ingredientele principale ale reîntoarcerii iernii în România. Moldova și zonele montane au fost cele mai afectate, cu strat nou de zăpadă depus și de peste 1 metru. Zăpadă proaspătă, viscol, vizibilitate redusă și un munte deloc prietenos.

Citește și: Părintele Constantin Necula: ”Aduceți copiii la biserică zâmbind!”

– În contextul meteo mai sus menționat, salvamontișii au emis alertă nivel 5 de avalanșă, inclusiv pentru zona din Făgăraș unde s-au aventurat Geta Popescu, tatăl ei și ceilalți membri ai echipei.

Plecând de la aceste două informații, nu putem să nu ne întrebăm, era oare necesar ca Dor Geta Popescu să facă acel traseu montan, fix în acele momente și condiții? Putea tatăl ei să amâne un pic, două zile măcar, antrenamentul, și să pună mai presus de orice siguranța copilei sale? Aș vrea să pot spune că da, dar lucrurile par mai grave decât credem noi. Numai ce am văzut azi o poză cu acest domn, cărând în spate copila, la o escaladare periculoasă, fără nici un pic de măsuri de siguranță.

Sunt mulți care vin și spun că totul se întâmpla din goana după bani a părintelui. Inclusiv această ultimă expediție, anunțată de mult timp, cu o taxă de participare de 390 de lei. Sună prea cinic să spunem că viața acelei copile minune a valorat fix 390 de lei? Cine știe…Dezbaterea este, însă, cu totul alta. Plecând de la această dramă, nu putem să nu vedem că, la nivel de parenting, de educație, în România lucrurile funcționează doar după extreme: fie nu faci nimic să îți motivezi copilul, să îl faci să realizeze cât de importante sunt obiectivele, să se realizeze profesional și să fie performant pe o piață a muncii din ce în ce mai selectivă, fie încerci, ca părinte, prin copiii tăi, să obții tot ceea ce tu nu ai putut să faci. Îi forțezi limitele, îl pui să se maturizeze mai mult decât trebuie, îi sacrifici copilăria, într-un cuvânt, îl traumatizezi. Pentru ce? O glorie efemeră sau bani?

Este greu, extrem de greu să te pui în pielea lui Ovidiu Popescu. Viața i-a dat cea mai grea lecție cu putiință. Cu adevărat este păcat doar de acești copii care au murit nevinovat. Această tragedie trebuie să fie un semnal de alarmă pentru autorități. În alte locuri din lume, orice tratament de genul asta asupra unui copil este din fașă tăiat. Perfomanță nu trebuie să însemne sub nicio formă traumatizarea copiilor, lipsirea lor de siguranța și confortul unui cămin, de educație și de copilărie.

Indiferent care sunt motivele pentru care pornim pe acest drum al motivării, al obținerii și dărâmării de recorduri, al construirii unui brand de succes.

Sursă foto: Mediafax.ro

copii - emmaphotolab 150x150Citește și: Dragostea e simplă, negocierea-i grea!

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.