Dragostea care ne ÎNSOŢEȘTE până în Rai

- Ema Zeicescu

Am inchis ochii si l-am vazut. Alerga mereu în jurul ariciului din curte. Din când în când se mai oprește și mai trage cu ochiul de după brazi. Mă verifică să vadă dacă îl prind și de data asta. Mă gandesc la el in fiecare seară. Si cand dormim împreuna și îmi lipesc fruntea de fruntea lui și când e plecat la bunici. Mi-a devenit deja foarte clar – copiii ne sunt călăuze în viaţă. Ei sunt cei care ne dau cel mai frumos dar – Dragostea care ne ÎNSOŢEȘTE până în Rai.- tumblr inline nlhy1cZcZ41su7yy5 400
Dacă ei ne dau asta, misiunea părintelui este cu adevărat și mai complicată. Cine pe cine ghidează și cum? Cum faci să fii și tu o călăuză bună pentru puiul tău?
Citeam zilele astea în Adevărul despre –  GENERAŢIA FULGILOR DE ZĂPADĂ
„O întreagă industrie s-a dezvoltat în jurul nevoii obsedante de a proteja copiii din ziua de azi, fără să realizăm că toată grija aceasta se întoarce împotriva lor. Părinţilor li se spune constant că trebuie să elimine critica din discuţiile cu copiii, pentru a nu le ştirbi stima de sine, dar aşa le anulăm gândirea critică. Îi creştem şi îi educăm astfel încât ajung să considere extrem de ofensatoare opiniile care nu le sunt pe plac şi devin mai afectaţi decât ar fi cazul de ceea ce cred alţii despre ei. Nu sunt deloc pregătiţi să se descurce cu provocările de bază ale vieţii de adult”, scrie directoarea organizaţiei de tip think tank Institutul Ideilor, din Marea Britanie, scriitoarea Claire Fox.

Hmmm, nu sună foarte bine, nu? Cum păstrezi echilibrul dintre afecţiune și spirit critic?

  • Fii PRIETEN – M-am gândit la abordarea asta prietenoasă mizând pe faptul că niciodată nu m-am înconjurat de prieteni falși. Prietenii adevăraţi îţi vor spune și când n-ai făcut ceva bine. N-o să-ţi placă, dar măcar știi exact cum ești perceput. Așa că în loc să ne transform într-un baubau terorist, nu mai bine suntem prieteni cu copiii nostri?
  • Fă o lista lunară cu Goods & Bads –  Copiii rezoneaza foarte tare la ideea de a câștiga competiţii. Pe un caiet sau o tabla pe perete scrie ce a făcut bine ș ce a făcut rău. Așa noţiunea de greșeală nu este complet eliminată, dar este „digerata” mai ușor. Ideea e simplă: Cu toţii greșim, dar asumarea erorii presupune acceptarea responsabilităţiillor ulterioare.
  • Nu amesteca iubirea cu MILA – Am observat de-alungul timpului cum părinţi fac exces de zel în materie de protecţie. E firesc pe alocuri, doar să fim înţelepţi și să nu stricăm traiectoria copilului. Un copil care nu este lăsat să cadă, un copil căruia nu i se spune că greșește, un copil pe care nu il lasi să facă singur nimic, ci doar îl manageriezi, poate ajunge mai târziu un INADAPTAT. Mila …nu este dragoste!  Nu vrei să faci confuzia  asta.

 

Nu vrei să ajungi vreodată să regreţi că  NU ai fost o călăuză bună pentru copilul tău!

Citeste si : Scurta scrisoare pentru fiul meu

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.