Sfaturi despre cum poți fi un bun părinte

părinte - familie 2
Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

Articol scris de Ionuț Iancu. Sfaturi despre cum poți fi un bun părinte. Nu-i așa că v-am păcălit cu acest titlu? Parcă îi și aud pe unii: ia uite-l, băi, și pe Iancu, dă sfaturi pentru părinți, când el nici nu are copil. Și, pe de o parte, le-aș da dreptate. Pentru că nu există boală mai mare pe noi decât de a ne da atotcunoscători, chiar și în cele în care nu mai avem nici cea mai mică experiență.

Să faci așa, să nu faci așa, du-te acolo, nu te duce acolo. Să mănânci aia și aia și aia. Să nu speli în ziua x căci atragi mânia lui Dumnezeu asupra ta și asupra copilului tău. Fiecare om, mii de păreri și soluții diferite pentru un viitor părinte. Care, pe bună dreptate, ajunge la un moment dat să se simtă sufocat și debusolat, nemaiștiind ce este bine sau nu.

Tocmai de aceea, zic eu, important este ca să asculți doar de cei care cu adevărat contează: familia și medicul. Ei sunt singurii care îți vor binele și care au și experiența necesară pentru a-ți da cele mai bune sfaturi. Iar tu, ca viitor părinte, să nu faci nimic altceva decât să te bucuri de toată această experiență minunată, revelatoare, cele 9 luni de sarcină.

Să vezi cum se umflă burtica. Să vezi prima ecografie. Să simți primele împunsături din partea bebelului care abia așteaptă să iasă în lume. Să numeri clipele până când urmează să ai nașterea. Să te ocupi de amenajarea camerei lui, poate cel mai frumos moment. Să vezi cum totul în jur prinde viață, în așteptarea celui mai important locatar. Personaje de desene animate desenate pe pereți, primul pățuț, lenjerii de copii la pret bun, jucării de pluș, primii prieteni ai celui mic.

Toate acestea reprezintă un ritual în viața fiecărui părinte. Iar a fi părinte este cea mai înălțătoare și frumoasă experiență pe care o poate experimenta un om. Indiferent de greutățile care vor veni pe parcurs. Indiferent de cât de dese vor fi momentele în care ți se va părea că dai grș și că nu ești un părinte bun. Toate acestea trec și la final nu rămâne decât acea fericire unică, acel sentiment de nedescris, când știi că tu ai dat viață și că acea viață îți datorează ție totul.

Asta în ciuda tuturor celor care acum încearcă să schimbe ordinea firească a lucrurilor, prin campanii în genul ”dreptul femeilor de a nu avea copii”. Există liber arbitru, fără îndoială, însă esența lucrurilor este una și singură: a fi părinte este marele miracol al nostru pe acest pământ.

Și ar fi bine să ne putem bucura de acest dar.

Sursă foto: bebelu.ro

părinte - idris 150x150Citeste si: Când puiul este bolnav

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.