Între empatie, egoism și nepăsare

Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

Text de Loredana Negrilă. Între empatie, egoism și nepăsare. Mă înec în tăcerea unei furtuni de gânduri, prea departe de Pământ, prea departe de orice, amețită de senzații, îmbătată de emoții ce nu le cunoșteam, nici nu le voiam. În picioarele goale pe un sol ce arde, solie venită de departe, omagiu pentru nimic și pentru toate, pentru orice, pentru un „poate”.

Mi se împletesc ochii cu cei ai străinului din fața mea și cât de cunoscuți îmi par, dar mi s-au părut multe, sute de minute, de idei, de clipe infinite, infinite posibilități să am sau nu dreptate.

Pe de-o parte, mă simt mai vie, mai bogată. Pe de altă parte, devin din ce în ce mai pretențioasă cu stările ce mă determină să scriu, căutând constant profunzimea, emoția perfectă. Unde ar trebui să fie finalul ? Unde este acest „point of no return”, limita de la care nu te mai poți întoarce?
Poti cel mult să tragi speranțe că viața ta va fi așa cum ai visat mereu să fie. Zâmbești amar și te minti în gând, „totul va fi bine”. Și uneori chiar e, cred că depinde cât de mult îți dorești asta. Optimismul, am constatat, e ca uleiul pentru mecanisme fine, odată unse, merg ceas. Dar viitorul nu începe mâine. Mâine e mai mult prezent și prezentul nu e perfect.

Citeste si: M-am simțit înșelată chiar și de cuvinte
Mi-aș dori un trecut la New York. Să mă trezesc în liniștea de duminică a Wall Street-ului și să-mi iau micul dejun cu scrambled eggs și black coffee la Fraunces Tavern sau poate la Rialto, pe terasă la Venezia. Sau aș putea să visez la o sâmbâtă dimineața în Camden Stables Market, la o vânătoare de rochii vintage și discuri de vinil.De ce nu, mai bine la The Cambridge, să fiu mai aproape de teatre și de biletele reduse la spectacolele de după amiază.

Povești. Din trecut. Povești pentru suflete și totuși povești ce pot fi rescrise, mai bine, mai corect, mai incitant. Povestea mea într-un prezent perfect și fără un viitor trăit în trecut. Povestea mea se scrie cu creioane colorate și paginile miros a lavandă și cafea proaspăt măcinată. Într-un viitor alb-negru lucios, sufletul meu va deveni un personaj pe un perete alb, mângâiat de o rază de soare leneș, de toamnă.

Până atunci, azi port la gât timpul, timpul femeii. Port cu mine trecerea mea, timpul meu pierdut pe care nu mai știu să-l caut. Cameea ce-mi aduce greutate timpului și timpul ce-mi măsoară nesfârșita luptă. De ce sunt aici și unde mă va purta ceasul sau clipa? Mi-e dor să dau frâu liber imaginației și cuvintelor. Vreau să-mi plouă pe chip și-n suflet cu litere și să mă ascund printre rânduri, doar ca să răsar la următorul capitol. Dar fără punct.

N-aș mai vrea intrigi și drame, și povești încâlcite, și dialoguri nesfârșite. Mă cunoști? Întreabă-te asta. Mă cunosc, îmi răspund. Dar ce folos… Luck has nothing to do with knowledge. Azi te simți norocos. Mâine te vei trezi la realitate, abia când totul va căpăta o pregnanță rece și dură, substrasă din limitele admisibile și nedescoperite ale conștiinței. Cuvântul nu va mai fi decât o vagă reprezentare a materiei fără component, fara definiție, lăsând în tenebre urma necuvântului.

Un amalgam de cuvinte este ceea ce oferim celuilalt, un triumf asupra haosului, pentru că bolnavi de nepăsare oferim de fapt, alternanța rutinei, a secvențelor, un efort în a concura cu himerele. Sfâșiem sentimentul și multiplicăm deșertăciunea, un pansament iluzoriu ce încearcă vindecarea trupurilor bolnave, a unor relicve sufletești târâte printr-un spital ireal, în care mai sosesc agale, vizitatori cu buchete de speranță.

Foto:www.darkbeautymag.com

egoism și nepăsare - iloveyouCiteste si: 1+1=3

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.