Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat! - hristosainviat

Hristos a Înviat! Se simte freamătul Universului ce știe că miracolul Învierii este aproape. Lumea, prinsă cu ale ei daraveri, deloc politice, îți urmează un curs al înarmării. Nu cu gloanțe, puști sau tancuri, ci cu drob, ouă vopsite și cozonaci cât mai bine făcuți. Dacă ar fi să privim Învierea Domnului de undeva de lângă el, imaginea ar fi cu adevărat una de neuitat. Într-un colț al lumii, la Ierusalim, în Biserica Mormântului Domnului, are loc miracolul aprinderii Luminii Sfinte, în timp ce, într-o bucătărie din România, o gospodină se luptă cu toate bucatele ce trebuie să fie gata până mâine. Într-un alt colț de lume, un călugăr stă izolat în chilia sa, citind din cele 7 laude și pregătindu-se de Sfânta Împărtășanie.

Citește și: [VIDEO] Aprinderea Luminii Sfinte de la Ierusalim

Învierea este un eveniment universal, pe care fiecare dintre noi este invitat să îl înțeleagă, să îl trăiască și să îl împărtășească cu cei de lângă în propriul său mod. Tocmai de aceea, vestea că „Hristos a Înviat” este dată în afara bisericii, pentru că ea aparține tuturor, și credincioși, și necredincioși, și ortodocși, și de alte culte. Aș vrea, mi-aș dori mult, ca simbolismul acestei zile magice să ne însoțească pretutindeni și mereu. Să avem mereu chemarea „Veniți de luați Lumină!” în sufletul nostru și să reușim mereu să ieșim din permanentul întuneric ce ne acoperă viețile, pentru a găsi chiar și în cel mai izolat colț al sufletului nostru, lumina.

Iar lumina noastră este dragostea. Dragostea pentru toți cei dragi ai noștri, dar și pentru cei care poate au uitat de când au primit ultima îmbrățișare, vorbă bună, ultimul zâmbet. Ce lume frumoasă ar fi aceea în care, mai puțin preocupați de noi, am alege să ne gândim și la cei din jurul nostru.

Să aveți parte de zile de Paște pline de lumină, de iubire, de cei dragi alături. Să credeți cu tot sufletul vostru în acel „Hristos a Înviat!”Mergeți și la Biserică, luați lumina și împărțiți-o cu toți oamenii pe care îi întâlniți în cale. Sunt sigur că de sus, de la Dumnezeu de acasă, în noaptea Învierii, întreg Pământul este luminos precum mormântul lui Hristos atunci când cei doi îngeri le-au întâlnit pe femeile mironosițe și le-au spus: „De ce căutați pe cel Viu printre cei morți? Hristos A Înviat!”

Photo credit: fusion-of-horizons via Visualhunt /  CC BY

Hristos a Înviat! - 70af569acb6404ca73f6d24d68ef9040 150x150Citește și: Mesaje și felicitări de Paște

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.