Laura Bretan a ajuns în semifinala America’s Got Talent

Laura Bretan a ajuns în semifinala America’s Got Talent. Despre tânăra Laura Bretan, câștigătoarea concursului „Românii au talent„, ediția a VI-a, s-a spus din prima clipă că este o voce fenomen.

Laura Bretan a produs uluire,  lacrimi, ca atunci când ai în față un talent care se naște la sute de ani. Artista este un talent, în fața căruia nu poți decât să te pleci, admirându-i forța încredibilă pe care o are și vocea ce sparge barierele, într-un trup de copilă. In plus, să fim mândri, Laura Bretan este un talent românesc.

Ca atare, nu este nicio  surpriză că fix aceleași reacții le stârnește și la concursul de talente din SUA,America’s Got Talent, unde Laura Bretan a ajuns până în semifinale, după o interpretare incredibilă a piesei „The Prayer„. Reacțiile juraților au fost și ele pe măsură:

  • De unde vine vocea aceasta..încă tremur a spus Mel B.
  • „Ne-ai terminat cu vocea ta, sunt atât de impresionat și fericit pentru tine„, a punctat Simon Cowell.

Admiraţia faţă de  talentul incredibil al Laurei Bretan nu se oprește aici, presa din întreaga lume vorbește despre ea, numind-o deja „noua Maria Callas„. Vestea că a fost votată să ajungă în semifinale a venit după ce și tânăra artistă a postat pe contul ei de Facebook o postare în care își ruga fanii să o voteze, pentru a avea șansa de a ajunge în următoarea fază a competiției.

Dacă Laura Bretan va câștiga și concursul american, ar fi pentru prima dată când cineva reușește să câștige o competiție de talente în două țări diferite.

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.