Ce am pierdut dupa 11 Septembrie?

11 septembrie - 11 Septembrie

Ce am pierdut dupa 11 Septembrie? Nimic nu te poate face să înțelegi mai repede durerea decât când te uiți atent în ochii unui copil care plânge. Azi s-au împlinit 15 ani de la drama 11 Septembrie. Țin minte și acum, eram în redacție și ne uitam uluiți la televizoare.

Nu ne venea să credem. Turnurile Gemene se prăbușeau… împreună cu mii de destine frânte. Au trecut 15 ani de când s-a prăbușit și liniștea noastră. Viața mea și a ta s-a transformat în ceea ce am putea să numim Purgatoriul de pe pământ.

Nu știu cum e în Iad sau în Rai, dar știu că locul ăsta, Purgatoriul, locul unde în numele dreptății strâmbe s-au săvârșit cele mai mari orori, nu mă mai atrage. Ce am pierdut dupa 11 Septembrie? Pentru cei care au pierdut un om drag acolo, întrebarea e prea dureroasă. Ziua de azi e un fel de răscolire sufeletească,  atât de nedreaptă. După 11 Septembrie simt că am pierdut speranța și ne-am pierdut liniștea.

Lumea s-a transformat și mai tare într-un furnicar nervos gata să se răzbune, în numele justiției care trebuie făcută. O justiție a celor rămași în viață, o justiție a celor care în numele religiei preferă să se sacrifice în stil kamikaze, o justiție a autorităților care apasă butonul și declanșează războaie care nu duc nicăieri. Unde e justiția Divină?  Nu știu, dar știu că trăim fiecare cu focul din suflet, focul ăla al responsabilității fiecărei decizii. 11 Septembrie ne-a arătat că cinismul și populismul merg mână în mână.

Mă întorc la copii. Am vazut zilele asta un material realizat de CNN și difuzat de ProTV.  În imagini este o familie  care și-a pierdut tatăl (pompier) în atentatul terorist. Sunt zece frați, din care unul ….vrea să fie pompier ca eroul lui ce s-a stins atunci. Mi se umplu ochii de lacrimi…Eu știu cum e să îți vezi copilul bucurându-se de tată, tati, tatu…să-l strigi și să-ți răspundă, să ai chef de joacă și să ai un partener mai mare, să îl drăgălești și să te iubească. Nimeni nu are dreptul să răpească asta unui copil. Asta e marea nedreptate! Cei zece frați au supraviețuit și dupa zece ani și-au pierdut și mama, răpusă de cancer.

Vă rog să îi priviți pe acești copii și să vă rugați ca toate nenoricirile pe care le vedem zilnic la televizor să se oprească. Lumea asta ar putea să fie din nou…un loc minunat! Acum nu  mai este…

 

Vreți să vorbim despre speranță? Aș vrea să spun că am, pentru că mă tem de cinismul celor implicați. Copiii ne sunt speranța! Atât.11 septembrie - 11 Septembrie 225x300

Uitați-vă cu atenție la această adolescentă. Se numește Lauren și are 14 ani. Tatal ei,  ofiterul de politie Donald McIntyre, a murit pe 11 Septembrie 2011. La câteva luni de la moartea lui, Lauren a venit pe lume. Nu și-a cunoscut tatăl, dar în fiecare clipă are  medalionul lui la gât. În ochii ei nu se vede nici ura, nici disprețul. În ochii ei se vede dorul, asta este definiția nedreptății. Să-ți fie dor de cineva pentru care timpul s-a scurs prea rapid …iar tu nu ai mai apucat să îi spui – Te iubesc!

 

11 septembrie - o singur   uminin     150x150Citeste si: Nu mă mai înțeleg cu statul român de-o vreme. Nu-i cale de împăcare

Ai si tu un text despre povesti de viata cu copii, trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

 

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.