Cine a zis că prietenia dintre femei e treabă uşoară?

prietenia dintre femei - prietenia dintre femei

Cine a zis că prietenia dintre femei e treabă uşoară?Despre prietenie se pot spune multe, dar despre prietenia dintre femei se pot scrie române. Să nu credeţi că tot ce zboară se şi mănâncă. Când e vorba despre femei …e bine să te uiţi de două ori. Nu noi am învăţat lumea ce înseamnă să fii șiret? Femeile, hai să o spunem… sunt alunecoase!

Unele femei e bine să nu le ai  prietene deloc, s-ar putea să plece fix cu bărbatul tău. Sau pur şi simplu se vor uita în ochii tăi şi vor spune: Nu m-am putut abţine, era prea drăguţ!
Pe astea e bine să le elimini de tot din cercurile pe care le frecventezi. Cu ele nu e cazul să ai de-a face. Cred cu tărie că prietenul prietenei mele nu există, ca bărbat. Cine e altfel, nu-i din liga mea!

Ar mai fi de evitat prietenele care te privesc în ochi, te lasă să îţi verşi paharul şi te povestesc după aia, peste tot. Da, sunt alea care spun: Hai fată, spune ce ai pe suflet! Adio şi n-am cuvinte! E cam singurul enunţ care îmi vine în minte. Loialitatea e un principiu sfânt. What happens în Vegas, stays în Vegas!

Cel mai tare şi cel mai tare mă enervează sportivele. Cum care? Alea de îţi sunt prietene, dar nu se bucură de victoriile tale, mici sau mari. Pur și simplu nu pot! Ele trebuie să fie înaintea ta. Punct. Sportivele te vor concura şi îţi vor sufla în ceafă cât să fii sigură că îţi vor poziţia din grup sau simpatia celorlalte femei. Cine a zis că prietenia dintre femei e treaba uşoară?

Ce tip de prietenă vreau şi am? Prietena aia care  mă ascultă când îi povestesc prostii şi mă face să râd în hohote. Aia care mă întreabă din când în când: Ce mai zici, nu mai stiu nimic de ţine. Eşti bine? Nu cred şi nici n-am fost vreodată genul de prietenă care trebuie şi simte să vorbească în fiecare zi cu…fetele. Nu-s genul! Noi vorbim când avem chef şi mai ales când avem ceva să ne povestim. Se cheamă că nu depindem una de cealaltă,  dar cu toate astea ne iubim. Şi prietenele mele sunt la fel.

„M” e cea cu care am plecat de nebune la Craiova, „P” e my baby sis şi confidenta mea specială, „M” e ca o nașa din aia cool şi sexy iar „N” e cea mai veche, relaţia..nu ea! Ar mai fi „S” şi „M” care s-au gândit să facă un copil cam în aceeaşi perioada şi le-a ieşit, „D” e ca şi Helga…uneori o iubeşti, apoi o iubeşti şi mai tare.  Şi nu puteau să lipsească „R” şi „M” fără de care aventurile Comarnic n-ar mai fi la fel. Știți voi să vă recunoașteți și singure…
Sunt doar o parte dintre ele, prietenele mele şi oamenii cu care am povestit, cu care m-am sfătuit sau care mi-au purtat de grijă. Una dintre ele a avut o problema complicată de sănătate, am zis că mor. Că nu pot să-mi închipui viaţa fără ea, deşi vorbim  rar. O facem însă cu aceeaşi poftă ca la început.
Prietenia este despre dragostea sinceră faţă de un om, ăla simplu… din gaşca ta. Așa că alege bine, să nu avem vorbe la proces!

Foto: thestylishcity.com

prietenia dintre femei - NIGHT HUG1 768x777 2 150x150Citeste si: Ce parfum are IUBIREA pentru tine?

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.