Durerile ascund boli. Nu le IGNORA!

Durerile ascund boli. Nu le IGNORA! Mă doare capul, mă dor mușchii, mă doare tot! Nu cred că e zi în care să nu auzim pe cineva de lângă noi plângându-se de astfel de dureri. Ce e și mai surprinzător e faptul că tinerii sunt cei care suferă din ce în ce mai des.

Grave nu sunt numai durerile, grav este și faptul că de cele mai multe alegem să ignorăm aceste dureri care pot fi un semnal al unor boli și mai grave. Chiar dacă de multe ori aceste dureri au trecut de la sine, medicii sunt de părere că ele ar trebui să ne pună pe gânduri în ceea ce priveşte starea de sănătate. Nu puţine au fost situaţiile în care aceste dureri generalizate au reprezentat simptome pentru boli grave.

„Nu trebuie să ne gândim că, dacă ne doare capul, cu siguranţă suferim de vreo boală gravă. Sunt totuşi situaţii când durerile de cap pot reprezenta simptome pentru o afecţiune a ochiului sau sinuzită, de exemplu”, este opinia medicului Anca Telehuz, din cadrul UPU Slobozia.

O banală durere de cap poate ascunde o serie de afecţiuni destul de grave, de la patologii ale ochilor şi până la sinuzite, meningite şi chiar tumori cerebrale. O tumoare poate fi depistată dacă durerile de cap sunt însoţite de senzaţia de gât înţepenit sau stări de vomă.

Duderile de maxilare sau de urechi ascund la rândul lor o serie de afecţiuni. Este vorba despre infecţii provocate de otite sau chiar simptome ale unui posibil atac de cord. „În cazul diabeticilor şi vârstnicilor, apar simptome mai puţin obişnuite ale atacului de cord. Este vorba despre dureri care sunt localitate la nivelul gâtului, mandibulei sau la nivelul abdomenului”m mai spune medicul Anca Telehuz.

Sursă foto: știri.botoșani.ro

Citește continuarea pe Adevărul.ro

durerile - saraciCiteste si: România, sărăcie într-o țară bogată

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.