Totul despre sex-de ce apar disfuncţiile erectile şi cum se pot trata?

erectil - disfunctiaerectila

Totul despre sex- de ce apar disfuncţiile erectile şi cum se pot trata? Disfuncţiile erectile sunt cel mai des întâlnite probleme sexuale din lume, alături de ejacularea precoce şi afectează la nivel global un bărbat din cinci. Principala problemă a disfuncţiei erectile este incapacitatea susţinerii unui act sexual datorită unui erecţii slabe. Aceasta afecţiune  se asociază uneori cu vârsta înaintată. Totuşi şi alte cauze pot duce la o problemă de disfuncţie erectilă.

Disfuncţia erectilă poate avea la baza cauze medicale, viaţa sexuală fiind afectată de boli precum:diabetul, hipertensiunea arterială, cancer, boli cu transmitere sexuală şi multe altele. Alte cauze majore sunt: oboseala, stresul, anxietatea sau problemele de cuplu. Obiceiurile dobândite de-a lungul vieţii au de asemenea un impact negativ asupra vieţii sexuale.Printre cele mai periculoase se număra consumul excesiv de alcool, fumatul şi chiar problemele de obezitate.

Metodele de tratament ale disfuncţiilor erectile sunt multiple dar primul pas care trebuie făcut este consultarea unui medic şi efectuarea unui set complet de analize.

În funcţie de diagnosticul  stabilit pacientul îşi poate alege metodele de tratament. Acestea pot fi produse naturiste, tratamente medicamentoase sau şedinţe de acupunctură.Terapia Zhendao, o ramură nouă a acupuncturii a iniţiat o schemă de tratament pentru disfuncţiile sexuale. Este recomandat  ca bărbaţii să efectueze schimbări în stilul de viaţă dacă acesta este unul deficitar. Printre  cele mai importante schimbări amintim renunţarea la fumat, la consumul excesiv de alcool, începerea exerciţiilor fizice şi eliminarea stresului .

Citește și: Totul despre sex – cele mai ciudate curiozități despre sexualitate

De asemenea, o dietă bogată în proteine, legume verzi, nuci sau ouă vă poate ajuta organismul să funcţioneze la parametri optimi.Proteinele consumate îmbunătăţesc musculară şi sprijină erecţia, legumele verzi conţin acid folic care previne blocarea sângelui în artere în timp ce ouăle datorită vitaminelor B6 şi B5 ajuta la creşterea libidoului.Consumul regulat de fructe bogate în vitamina C are impact benefic asupra creşterii calităţii spermei şi asupra fertilităţii.

În privinţa tratamentelor naturiste pentru îmbunătăţirea vieţii sexuale, produsele sunt fabricate din plante având rolul de a îmbunătăţi circulaţia în zona pelvina, de a energiza organismul şi de a creşte performanţele sexuale masculine. Tratamentele naturiste luate cu acordul medicului  au un beneficiu major si nu au efecte secundare dacă sunt administrate corect.

Alte tratamente folosite în disfuncţiile erectile sunt intervenţiile chirurgicale(în cazul unei circulaţii proaste), tratamentele medicamentoase sau tratamentele hormonale. În tratamentele hormonale se foloseşte un înlocuitor al testosteronului, acest tratament fiind indicat bărbaţilor cu un nivel de testosteron scăzut în organism şi cu dereglări hormonale.

În cazul disfuncţiilor sexuale se mai folosesc cu succes şi terapiile psihologice,  lucru care ajută pacientul să elimine stresul, frica de eşec, blocajul emoţional sau anxietatea.

Sursă foto: medguru.ro

erectil - preludiu 1 150x150Citește și: Totul despre sex – preludiul, cine este el și ce vrea de la noi?

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.