Vrei o inimă sănătoasă? Dragostea și usturoiul sunt soluția ideală!

inimă - usturoiinima

Vrei o inimă sănătoasă? Dragostea și usturoiul sunt soluția ideală! România este pe primul loc în ceea ce privește incidența bolilor cardiovasculare. Iar ceea ce este și mai rău, rata mortalității este și ea mare.

Tocmai de aceea este bine să știm și să căutăm mereu, pe lângă vizitele obligatorii la medic pentru a verifica starea inimii, să găsim și acele alimente, activități care să facă bine inimii. Ateroscleroza este singura boală pe care absolut toţi o avem la vârste de 50 de ani, pretinde acesta. De opri, nu o putem opri, însă o putem încetini, adaugă medicul, citat de telegraph.co.uk.

Cum anume? Făcând mai mult sex, indiferent de vârstă, cu persoana iubită că altminteri nu dă rezultate, e de părere cardiologul, are a ajuns la această concluzie în urma consultaţiilor acordate pacienţilor. Potrivit acestuia, străduinţa pe care o depunem într-o astfel de situaţie este cel mai bun exerciţiu pentru inimă. „Întregul sistem cardiac funcţionează, înainte şi după terminarea actului sexual, hormonii eliberaţi având un efect protectiv asupra inimii“, a explicat acesta.  Un orgasm poate elibera 50 de compuşi chimici diferiţi, una dintre substanţe – oxitocina – atimulată de contactul fizic, este cunoscută ca acţionând asupra scăderii presiunii sanguine, vindecării rănilor şi reducerii stresului.

Un studiu recent făcut de Universitatea din Michigan, pe 2.200 de persoane a relevat faptul că femeile trecute de 50 de ani care întreţin relaţii sexuale regulate au o tensiune mai scăzută şi mai puţine riscuri de a dezvolta boli de inimă. Însă doar acelea care au raportat niveluri înalte ale satisfacţiei şi plăcerii produse în urma relaţiilor sexuale.

Sursă foto: Lataifas.ro

Citește continuarea pe Adevărul.ro

inimă - pieledegaina 150x150Citeste si: Pielea de găină – cum, când și de ce

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.