Cum trăiește un copil divorțul părinților. Vezi parerea specialistului.

- divorce2 3071014b1
Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

KEREN ROSNER via Jurnalistii.ro

Trăim într-o perioadă în care rata divorțurilor crește vertiginos, în care cuplurile se formează și se despart cu o rapiditate care ne uimește și ne îngrijorează în egală măsură. În momentul despărțirii, de multe ori, cei doi hotărăsc, în mod tacit sau mărturisit, să nu se mai vadă, să nu mai împartă nimic, să se ignore sau chiar să se dușmănească. Nu putem interveni în deciziile unor adulți însă, când ținem cont și de copiii rezultați din aceste relații, situația se schimbă.

  • RAFUIALA

Există copii care nu și-au cunoscut niciodată tatăl sau copii care sunt privați de prezența unuia dintre părinți în mod voit, decizia fiind luată de celălalt părinte care îl crește pe copil. Mulți părinți singuri se răfuiesc cu foștii parteneri și îi pedepsesc intervenind în relația lor cu copiii sau îi privează de a-și vedea copiii. Acești părinți nu înțeleg că, de fapt, își pedepsesc propriii copii pe care îi fac să sufere. Dorul de acel părinte îl va urmări până la maturitate. Copilul acuză părintele care îi cere să renunțe la celălalt părinte și îi este foarte dificil să facă față acestei situații nedrepte.- divorce2 3071014b

foto: telegraph.co.uk

  • ATASAMAENT SI SENTIMENTE

Copilul, pe de o parte, este atașat și depinde de părintele care îl are în custodie și nu vrea să îl supere, pe de altă parte, simte dorința de celălalt, vrea să îi găsească calități și, mai mult, vrea să fie împreună cu el. Din acest conflict el învață să fie dual, să spună mamei ce vrea să audă ea și să simtă ceea ce este natural și corect, afecțiune și față de celălalt părinte. Pentru copil nu este normal, firesc, sănătos să preia sentimentele părintelui față de celălalt părinte. Chiar dacă ce face părintele plecat nu este de apreciat asta nu îl va determina pe copil să nu se simtă atras de el.

Revoltă surdă și ascunsă în copil

Este o judecată dăunătoare să ceri copilului să creadă  rău despre  părinte în funcție de opinia celuilalt  părinte. Este o altă relație cu alte coordonate. Nu neg efortul părintelui rămas, dedicarea, dragostea, sacrificiul, însă copilul nu poate să cântărească cu aceleași talere. Pentru el amândoi sunt părinți. Eforturile de a critica celălalt părinte nu fac altceva decât să stârnească revolta surdă și ascunsă în copil. El tinde să găsească justificări care să îi protejeze idealizarea părinților.

  • ACCEPTARE SI REACTII

Orice copil, fie că marturisește sau nu, își dorește prezența ambilor părinți. Poate că ajunge să accepte plecarea unuia, însă păstrarea relației cu cel plecat este foarte importantă pentru el. De multe ori, părintele rămas în viața copilului îl denigrează pe cel plecat, îi accentuează defectele sau, mai grav, îi inoculează copilului ideea că celălalt nu l-a dorit niciodată. O astfel de atitudine nu este decât o otravă pentru sufletul copilului și pentru clădirea imaginii de sine. Păstrarea unei abordări neutre este o variantă mai indicată dacă nu se poate altfel. Precizarea unor defecte sau identificarea unor reacții ale copilului asemănându-le cu ale părintelui care lipsește are ca intenție corectarea lor, dar, de fapt,  dându-le o nuanță peiorativă nu fac altceva decât să întristeze copilul  și îi oferă material din care el îi construiește portretul părintelui pe care nu îl știe. Copilul nu se poate raporta altfel la părintele lipsă decât prin poveștile adulților din preajmă. Dacă aceste informații sunt negative, el nu va pregeta să le copieze și să le accentueze tocmai din dorința de a semăna cu el.

Dorința adâncă de cunoaștere a celuilalt părinte

Sunt părinți care împiedică întâlnirea copilului cu celălalt părinte sau părintele plecat refuză legătura cu copilul. Probabil niciunul dintre cei doi nu empatizează cu copilul, ci își proiectează propria furie și dezaprobare. Ca să întelegeți, amintiți-vă cât de mult v-a influențat relația cu propriii părinți, câte amintiri păstrați despre părinți și cum fiecare a contribuit la ceea ce sunteți astăzi.

  • DORUL SI DORINTA

Am întâlnit copii care tânjeau să-și cunoască tatăl pentru că niciodată nu au avut ocazia să îl vadă. Am ascultat copii care purtau dorul și așteptarea ca tatăl sau mama să vină să îi viziteze, să petreacă timp împreună. Este o dorință adâncă în ființa umană evoluată de a-și cunoaște părinții, rădăcinile, pentru a se cunoaște mai bine pe sine prin imaginea celor care i-au dat viață și ale căror gene le poartă. Această trebuință este atât de pregnantă încât nu se diminuează nici la maturitate.

O persoană care nu și-a cunoscut tatăl este urmărită de dorința de a-l căuta permanent. Își imaginează scenarii și caută explicații la întrebarea de ce nu l-a căutat, de ce nu a vrut să îl cunoască. Această frământare nu încetează până ce nu are loc întâlnirea. Nu ce urmează este important, ci clipa întâlnirii față în față, momentele în care cei doi se pot privi. Nu există explicație însă sunt cazuri de persoane care chiar dacă trăiesc în familii, fiind înfiați de foarte mici, sau copii care se nasc din relații extraconjugale, ei simt care părinte nu este natural chiar dacă acest lucru este ascuns.

vezi continuarea aici : jurnalistii.ro

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.