Noi reguli pentru călătoriile cu avionul

Noi reguli pentru călătoriile cu avionul - Travel apps AdobeStock woman luggage plane jet 1024x614
 Noi reguli pentru călătoriile cu avionul. Pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a fost pus în dezbatere publică proiectul de lege prin care se va înfiinţa o nouă structură de securitate naţională – Unitatea Naţională de Informaţii privind Pasagerii (UNIP), şi, totodată, vor fi stabilite o serie de obligaţii pentru toate companiile aeriene care tranzitează România.

,,În cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), se înfiinţează Unitatea Naţională de Informaţii privind Pasagerii (UNIP), ca structură de specialitate, fără personalitate juridică, (…) privind utilizarea unor date din Registrele cu Numele Pasagerilor (PNR) în cadrul cooperării transfrontaliere pentru prevenirea şi combaterea actelor de terorism, a infracţiunilor conexe acestora şi a infracţiunilor contra securităţii naţionale, precum şi pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale”, se precizează în textul proiectului de lege.

Citeste si: Ce vizităm în București? Locuri neștiute, pline de magie!

Conform proiectului de lege aflat în dezbatere publică pe site-ul MAI, toţi transportatorii aerieni vor fi obligaţi să transmită UNIP codul de rezervare, data rezervării sau a emiterii biletului, data (datele) programată a călătoriei, numele şi prenumele asociate rezervării, adresa şi informaţiile de contact (număr de telefon, adresă de e-mail) asociate rezervării si toate informaţiile privind forma de plată

De asemena vor fi transmise  adresa de facturare, itinerarul complet de călătorie, informaţiile din profilul „client fidel”, agenţia sau agentul de turism prin care a fost făcută rezervarea sau a fost cumpărat biletul, situaţia de călătorie a pasagerului, inclusiv confirmările, situaţia înregistrării pentru zbor, informaţii privind neprezentarea pasagerului la îmbarcare sau privind prezentarea acestuia în ultimul moment la îmbarcare fără rezervare prealabilă.

nitatea Naţională de Informaţii privind Pasagerii va utiliza si informaţiile scindate sau divizate din registrul cu numele pasagerilor, menţiunile cu caracter general, inclusiv toate informaţiile disponibile despre minorii neînsoţiţi cu vârsta sub 18 ani, precum numele şi sexul minorului, vârsta, limba (limbile) vorbită, numele şi datele de contact ale persoanei care îl însoţeşte la plecare şi relaţia sa cu minorul, numele şi datele de contact ale persoanei care îl aşteaptă la sosire şi relaţia sa cu minorul, agentul prezent la plecare şi la sosire, informaţiile despre bilet, inclusiv numărul biletului, data emiterii biletului şi bilete dus simplu şi câmpurile aferente furnizării automate a preţului unui bilet de călătorie, numărul locului şi alte informaţii privind locul calatorului.

Pentru o mai buna gestiune a acestor date, vor fi folosite si informaţiile cu privire la codurile partajate, toate informaţiile cu privire la bagaje, numărul pasagerilor înregistraţi în PNR şi alte nume ale acestora, orice date colectate, inclusiv tipul, numărul, ţara de emitere şi data expirării oricărui document de identitate, cetăţenia, numele de familie, prenumele, sexul, data naşterii, compania aeriană, numărul zborului, data plecării, data sosirii, aeroportul de plecare, aeroportul de sosire, ora plecării şi ora sosirii şi un istoric al tuturor modificărilor datelor PNR.”

Sursa: DeStiut

Foto: vivaglammagazine.com

Noi reguli pentru călătoriile cu avionul - web journalists hit the road with pop up newsrooms fc05667236 150x150Citeste si: Când Breaking News-ul te lovește în inimă

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

 

 

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.