A zis cineva cafea? Istoria unei cafele aromate

Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

Text de E. Mara

Istoria cafelei este la fel de bogată ca însăși cafeaua. Ea  datează de mai bine de 1000 de ani.
În Occident, istoria cafelei începe acum trei secole, dar în Orientul Mijlociu ea este consumată de toate păturile sociale încă din vechime.
Cafea - coffe 88279
Se povestește că prin 1400 un păzitor de capre yemenit, pe nume Khaldi,  a observat cum caprele sale deveneau neastâmpărate și energice după ce mâncau fructele roșii care creșteau în tufișurile necunoscute de pe acele meleaguri. Chiar și-n timpul nopții animalele erau vioaie și agitate. Foarte mirat, a hotărât să guste și el din aceste fructe. După puțin timp se simțea mai puțin obosit și parcă avea mai multă energie. Khaldi a dus fructele la o mânăstire din apropiere, unde starețul a fiert fructele în apă și a obținut un lichid amar dar aromat, care alunga oboseala și somnolența. De atunci călugării au început să se folosească de această calitate a boabelor pe parcursul lungilor rugăciuni și meditații, în așteptarea inspirației divine.

Cealaltă poveste este cea a unui derviș musulman care a fost condamnat de dușmanii lui să rătăcească împreună cu prietenii săi prin deșert și astfel să moară de foame. Mergând nicăieri prin pustiu și disperați că vor muri de foame, au început să mănânce boabele unui arbust și chiar să facă o supă din ele. Aceste boabe le-au dat puterea să învingă oboseala și să ajungă până în orașul Moch. Au denumit plantă și boabele sale Mocha, în cinstea acestui eveniment.

Dincolo de aceste povestiri, un lucru cert este că prima mențiune credibilă cu privire la existența cafelei, datează de la jumătatea secolului XV și se află la manăstirea Sufi din Yemen. Se presupune că boabele de cafea au fost descoperite într-o regiune a Etiopiei numită “Kaffa” (de unde și numele) și apoi introduse în lumea arabă prin Egipt și Yemen, yemeniți ajungând chiar să cultive cafeaua în scopuri comerciale. Originea cuvântului “cafea” poate veni  și de la cuvântul „quahwek”, care inseamnă „stimulent” în limbă arabă.

În 1453 cafeaua este adusă la Constantinopol unde este deschisă prima cafenea din lume. Totodată legea turcească permite femeii să divorțeze dacă soțul său nu îi aduce zilnic rația de cafea. Primul magazin de cafea s-a deschis la Constantinopole în 1475.

Cafea - 5787265907 45ce883d6d b

Din Orientul Mijlociu cafeaua s-a răspandit în India, Indonezia și America dar și în Italia prin schimburile comerciale dintre negustorii venețieni și cei din Africa de Nord și Egipt. Din Veneția a fost introdusă în restul Europei și acceptată pe scară largă în 1600 când Papa Clement al VIII a numit-o ”băutură crestină” în ciuda provenienței sale. Prima cafenea din Europa a fost deschisă în Italia în 1645.

Popularitatea și-o câștiga în momentul în care este oferită că alternativă la băuturile reci. Mulți europeni deprind acest obicei în timpul călătoriilor. În secolul al XVII-lea, când olandezii domină comerțul naval, se introduce cultivarea la scară largă în Indonezia, Java, Sumatra, Sulawesi și Bali. Odată ce francezii aduc o plantă de cafea în Martinica, cafeaua ajunge și în America Latina. Motivul pentru care Brazilia este astăzi cea mai mare producătoare de cafea este o boală care s-a răspândit în culturile asiatice în secolul al XIX-lea și care le-a compromis. Cât despre Africa,  britanicii reintroduc cultivarea sa aici, după primul război mondial.
Fără dubii, licoarea a fost cel mai mult apreciată la început în Veneția, unde comerțul cu Orientul era cel mai prosper și prin urmare consumul cel mai răspandit.

Deci dragii mei, vă rog, când ajungeţi acolo, în Veneţia, savuraţi o cafea!

sursa foto: arabamerica.com

Citeste totul despre:

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.