Cui lăsăm România după 1 decembrie? E 1 decembrie. Am defilat pe sub Arcul de Triumf, am savurat farfuria cu fasole și ciolan, mai mult ca sigur am tras și vreo două pahare sănătoase de palincă. O horă, un cântec patriotic și, la final de zi, câteva știri, o comedie românească și somn. Și uite așa mai trece o zi națională a României, un moment în care cu toții ne-am arătat mândri că suntem români, după ce în restul anului batjocorim țara asta cât de mult putem.
Adevărul că nici ea, la cei 99 de ani ai ei, nu ne dă prea multe motive să fim altfel. Care este România pe care o sărbătorim, dincolo de marile fapte ale înaintașilor? Simplu, este România în care, la miezul nopții dintre 30 noiembrie și 1 decembrie se închide un spital pentru operații din lipsa materialelor. Este România celor care, alături de Floricica Dansatoare, se bat precum chiorii pe niște haine purtate de Oana Zăvoranu. Este România în care politicienii se închid în curțile sediilor de partid, fac hora între ei și aruncă ceva de mâncare sărmanilor care stau la poarta lor așteptând izbăvirea. Sau ceva să nu moară de foame.
Citește și: Nu sunt mândră că sunt româncă!
Este România care, fix când scriu aceste rânduri, află că 40 de cetățeni ai ei au fost incendiați voit într-un imobil din Germania. Da, atât de mult sunt iubiți românii în lume. România noastră dragă, ne place sau nu, dacă alegem să nu cosmetizăm realitatea, arată rău. Este un stat care stagnează în modernizarea sa, un stat care și-a abandonat principalii stâlpi, educația și sănătatea, un stat în care clasa politcă este reprezentată de cei mai slabi oameni posibili.
Și, trebuie să recunoaștem, de ceva vreme, ca o teribilă ironie, noi ne serbăm ziua Unirii, ziua națională, într-o teribilă, cruntă dezbinare. Două lumi, două societăți, două direcții. Mulți spun că România își trăiește acum ultimele clipe. Eu cred că România este conectată la aparate încă de la 1 decembrie 1990, când, la Alba Iulia, Seniorul Coposu era huiduit copios la comanda celor care, de atunci și până azi, au condus țara.
Și ca să nu zică lumea că sunt atât de pesimist de ziua națională, încerc să închei cu un mesaj pozitiv. România, tu mai ai o șansă. Șansa ta stă în cei care nu vor pleca capul. În cei care nu vor accepta jugul unui stăpân care se crede nemuritor. Șansa ta stă în credință, în iubire. Și în unitate. Așa a fost construită și România Mare.