De ce iubim bărbații? După ce Cărtărescu a rezolvat misterul iubirii femeilor și după ce alții l-au rezolvat și pe celălalt, trebuie, dincolo de lumea aceasta corectă politic, să spun de ce, în opinia mea, firește, o femeie iubește un bărbat.
Nu îl iubește pentru potența lui financiară ori de altă natură, nici pentru mașina din dotare, ceasul învârtit pe volan, nici pentru casa de vacanță și restaurantele de lux frecventate. Acestea sunt chestiuni care se pot dobândi în cuplu, care nu sunt superficiale dacă, sunt doar o plăcere cu măsură pentru care plătim. Să nu fim ipocriți. Oricărui bărbat îl place să epateze și oricărei femei îi place să primească atenție, complimente și iubire. Să nu ne mințim că preferăm orice. Poate ne putem mulțumi cu orice, dar omul este un animal flămând care vrea întotdeauna mai mult. De ce ar fi greșit așadar sau de ce să învinuim femeile că poartă haine extravagante și scumpe, parfumuri celebre, genți la fel și pantofi cu toc amețitor de înalt? Sunt ele niște mâțe simpatice care se gudură pe lângă gâtlejul bărbaților și îi manipulează? Scuze. Nu este așa.
Bărbatul intră în jocul femeii doar dacă vrea, căci, nu-i așa, el este rațional, cumpătat, puternic și poate decide. Astfel încât, fiece bărbat va avea lângă el femeia pe care o alege. Lamentările de după, cum că, oh, femeia e superficială, profitoare, sunt în van. Prietene, ai ales-o? Ai ales-o tu? Ce mai dorești? Și totuși, de ce iubim bărbații? Nu e ca-n psihologie, că ne uităm la statura bărbatului și vânăm bărbați apți să ne ofere plozii și să ne întrețină. Îi iubim pentru ceva mai mult. Pentru ceea ce sunt. Și ceea ce nu sunt. Și ceea ce ar putea fi. Îi iubim pentru puterea lor, pentru curajul cu care se încurcă în toate daraverile, cele mai spinoase, luptă să schimbe lumea și adesea pierd și se descurajează precum niște copii.
Citește și: Catherine Deneuve, mesaj de susținere pentru bărbați!
Îi iubim pentru că sunt raționali, se stăpânesc și sunt mai sensibili decât credem noi, pentru că se adăpostesc la sânul femeii lor, pentru că fac dragoste oricând și oricum, pentru că devorează, pentru că așteaptă, pentru că pot fi loiali. Îi mai iubim pentru că nu le pasă de toate nimicurile care le îngrijorează pe femei și pentru că-i doare-n dos dacă papucii sunt roz și geanta noastră verde. Pagubă-n ciuperci. Îi mai iubim pentru trupurile lor, pentru umerii lați, pieptul încăpător și brațele puternice, care ne încolăcesc precum un șarpe înnebunit de venin. Îi iubim și pentru că ne stăpânesc și ne-ar ascunde în pieptul lor, să fim doar a lor, și pentru că valsează, și pentru că uneori cântă, și pentru că fluieră ori doar țipă de fericire (asta se întâmplă la meci, de obicei).
Îi iubim pentru că pot fi amanți, iubiți, soți, tați și prieteni, așa cum pot fi și niște nenorociți notorii care ne scot din sărite, atunci când nu ne enervează că ne-a curs rimelul, de exemplu. Îi iubim pentru că uneori gătesc și o fac mai bine decât noi, dar suntem prea orgolioase să recunoaștem. Îi iubim pentru că ne doresc neîncetat și ne fac să credem că nu pot trăi fără noi. Și-i iubim din multe motive și, uneori, parcă fără vreun motiv. Pentru că sunt acolo să se ocupe de toate lucrurile serioase, pentru că se orientează în spațiu ușor, pentru că fac munca grea, fără să se plângă (de foarte multe ori).
Dar, mai presus de toate, iubim bărbații pentru că fără ei, fiecare cu alesul său, nu am fi complete, nu am fi dorite, râvnite, iubite, nu am fi mame, nici femei. Fără bărbatul de lângă noi, da, am avea o carieră răsunătoare, da ne-am satisface nevoile de orice fel în toate modurile posibile, dar cum am mai putea trăi fiorul fără seamăn când el ne sărută gâtul ori ne mușcă umărul? Cum am mai simți gingășia ținerii de mână și grija din sacoul pus pe spinarea noastră înfrigurată când se lasă seara? Și cum am mai cunoaște miracolul vieții, dacă în pântecele nostru nu ar mai sădi Deus un prunc care să poarte ochii și buzele lui? Pentru cine naiba am mai alege cele mai fine dresuri, cei mai dantelați chiloți și sutien cu două numere mai mici ca să pară că avem sâni mai mari?
Pentru cine ne-am mai speti în fața oglinzii și ne-am lua bluze strâmte, dacă nu ar fi nimeni să le rupă cu dinții? Pentru cine am fi și am trăi,cu toate visele și încâlcelile noastre? Viața este așa cum vrei tu să fie. O poți privi de jos și să o crezi spoită cu inutilități. Ori poți ca în fiecare seară să adormi lângă bărbatul iubit, să te strângă el în brațe și nu altcineva, să închizi ochii și să fii fericită. Să îl iubești și să te iubească. Ori să îl iubești doar tu. Căci a iubi nu are nevoie de motiv. Așa cum nici nu ne naștem știind vreun plan. Suntem și atât. Iubim și atât.