Categorii
FASHION

Decizie radicală – Franța interzice manechinele prea slabe

Decizie radicală – Franța interzice manechinele prea slabe De foarte mult timp se vorbește în spațiul public despre standardele greșite pe care casele de modă le-au setat de-a lungul timpul, prin folosirea unor modele mult prea slabe. Multe țări au luat măsuri pentru a reglementa și folosirea modelelor, iar ultima pe listă este Franța.

Manechinele vor fi nevoite să prezinte un certificat medical, pentru a-și putea exercita profesia în Franța, iar imaginile digitale care „slăbesc sau rotunjesc silueta” trebuie să fie menționate ca retușate, potrivit a două norme publicate vineri în Monitorul francez.

Citește și: Manechinul ANA GAGEA: Frumuseţea deschide uşi, dar…

Începând din 6 mai, modelele vor trebui să prezinte un certificat medical, valabil în ultimii doi ani care arată „starea lor de sănătate generală” și care să evalueze mai ales indicele masei lor corporale (IMC).

Ministerul Sănătății francez a luat drept referință Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care prevede că o persoană este considerată slabă când are un IMC — care măsoară relația dintre greutate și înălțime — de sub 18,5. Legea prevede pedepse de până la 6 luni de închisoare și amenzi de 75.000 de euro pentru cei care se fac vinovați de angajarea în acest domeniu a unor persoane considerate prea slabe. De asemenea, imaginile vor trebui însoțite de la 1 octombrie de mențiunea „fotografie retușată” pentru mesajele publicitare care apar în ziare, afișe, internet sau cataloage.