Povestea lui Mihnea. Mihnea a fost. Nu mai este. A fost un copil dorit și așteptat și iubit de o familie pentru care a fost totul. Și care ar fi dat și a dat totul ca să îi fie bine. Povestea lui Mihnea nu vine ca un rechizitoriu, ci doar ca să nască niște întrebări și eventual să aducă niște răspunsuri: de ce se mai poate întâmpla așa ceva în aceste timpuri și cine plătește pentru povestea tristă a lui Mihnea?
Redăm integral scrisoarea primită pe mail de la mama lui Mihnea, menționând că responsabilitatea informațiilor și a acuzelor menționate îi aparțin în totalitate:
”Stimați cititori, dragi români,
19 octombrie 2008 trebuia să fie cea mai fericită zi din viață mea, atunci când l-am adus pe lume pe Mihnea- Cristian, primul meu copil. Evenimentul s-a produs la Spitalul Elias din Capitală. Așteptam un copil la termen, perfect sănătos, rodul unei sarcini fără nicio problemă. Scenariul unei nașteri normale a fost însă transformat în coșmarul vieții mele, de către Doctorul Daniel Tutunaru. Cu toate că era de gardă în acea zi, nu a venit pe secție decât o data, dimineața. Travaliul a debutat la ora 5 a.m, când mi s-a rupt apa, la 6 eram la spital și a durat până la ora 18.10, când am fost urcată pe masa de nașteri naturale. La acea oră nu aveam dilatația completă, însă moașa care mă supraveghease ieșea din tură și trebuia să-și ia “dreptul” înainte de plecare. În absența doctorului, m-a urcat pe masă și 5 persoane solide au început să săra pe burta mea că să forțeze expulzia, până mi-au rupt 2 coaste pe partea stânga. Aveam simultan 3 tipuri de durere: a coastelor rupte, a contracțiilor și a încercărilor de expulzie… După 20 de minute de astfel de chinuri a apărut și Tutunaru, care s-a alăturat celor 5 în procesul de strivit pe burtă.