Ziua Fericirii? Glumiți, tovarăși! Este greu să vorbești despre fericire. Din orice parte începi, ceva rămâne mereu neatins, poate și pentru că fericirea, ca și suferința, sunt niște valori absolute incompatibile cu mințile, ori inimile, oamenilor. Și totuși, fericirea este atunci când:
Oamenii trăiesc în numele ideii de adevăr, frumusețe, bine și iubire, fără să se lase atrași de mrejele unei societăți care strigă pe toate drumurile că omul este un dumnezeu. Oamenii nu pot fi zei, iar vremurile când aceștia mergeau printre muritori au apus de multă vreme. Oamenii nu pot lupta cu inefabilul, oricâte cursuri de dezvoltare personală ar urma și nu există nicio carte cu 10 pași ori mai mulți care să-ți aducă fericirea.
Oamenii năpăstuiți de sărăcie și boală sunt protejați, ajutați și respectați, nu aruncați în spitale vechi, din care lipsesc seringile, medicamentele și lenjeria curată pe pat.
Tinerii petrec cel puțin două ore pe zi citind cărți clasice, fără să mai ingurgiteze produsele unei culturi aparente, cu sclipici și țâțe. Plimbările prin mall sunt înlocuite cu vizite regulate la bibliotecă, până când lectura devine ritual al fiecărei zile și o altă piele a inimii.
Copiii nu sunt abandonați, bătrânii nu sunt izgoniți din propriile case, bărbații nu-și violează femeile și copiii și nu-i lovesc.
Sistemul educațional se bazează pe iubirea pentru cunoaștere și nu își dorește să fim doar niște șobolani care învață mecanic un munte de informații (măcinate de timp și neputința copiilor de a crea legături, de a judeca, critica și refolosi teoriile altora).
Învățăm să nu acuzăm mereu și să-l găsim pe celălalt vinovat, știind atât de bine că toată mizeria ne aparține. Noi o tolerăm în fața nasului, noi o înmulțim și tot noi o disprețuim.
Citește și: Drumul cel mai scurt spre Fericire!
Jurnalismul și mass-media, în general, pot fi independente, nesupuse politic, iar cei care apar pe sticlă sunt acolo cu un scop dincolo de ei, în acord cu binele comun (nu doar propriu). Pentru asta trebuia ca în școli să se studieze filosofie și, înainte de orice, omul să nu poată trăi fără onoare și fără bunătate. Mai târziu să-l intereseze casa de vacanță. Sau niciodată.
Gropile din asfalt nu sunt astupate cu uși de dulap și hârtie igienică.
Funcțiile importante din cârmuirea statutului nu sunt ocupate de analfabeți și tâlhari. Nu putem face o ocnă pentru mincinoși și nu putem trimite oameni trecuți de 40 de ani la clasa I?
Cei înstăriți (prin tot felul de mijloace) nu cred că toți ceilalți sunt sărăntoci și proști. Sub pantofii curați și scumpi poate exista mai mult putred decât sub niște cizme pline de bălegar.
Cei care fură, mint, rănesc, ponegresc, batjocoresc, își înfig singuri o țepușă-n centrul inimii și se retrag într-o peșteră.
Cei care spun că nu ar trebui să investim prima dată în educație și sănătate își dau două palme și-și bagă ideea de bunăstare în dos. Apoi, poate citesc câteva ceva despre vechile civilizații și înțeleg cu ce se mănâncă chestia asta de-a cultura…
Cei care se agită prin piețe, drept mari eroi, sunt mai drepți și mai muncitori decât toți ceilalți oameni. Ah, apropo, puterea propriului exemplu funcționează de când e lumea. Sau poate dinaintea ei. Cine știe?
Cei care cred că toți cerșetorii sunt puturoși, alcoolici și împuțiți, își donează toate casele, terenurile, mașinile și bijuteriile, se duc ei în stradă și ne arată cum pot fi un cerșetor deloc alcoolic, deloc puturos, deloc împuțiți. Ah, fragilelor domnișoare care întorc nasul scârbite când un om al străzii urcă în tramvai… Gingașelor, dacă nu v-ați spăla câteva luni ați mirosi tot a Chanel de contrabandă?
Statul luptă prin toate pârghiile să ucidă modelele prostești cu care tinerii intră-n contact. La 18 ani nu trebuie să ai neapărat țâțe mai mari și BMW, e destul să iei bacalaureatul și să știi când se scrie s-a și când sa.
Profesorii care nu iubesc copiii, îi bat, strigă și nu-și fac munca cu dragoste, își dau demisia. Există atâtea joburi aici ori în altă parte. De ce să distrugeți viețile unor copii?
Când cineva are nevoie de ajutor, îl oferim pur și simplu, fără să așteptăm vreo simbrie.
Suntem mulțumiți de noi înșine doar atunci când reușim să urâm cât mai puțin și să iubim mai mult.
Preferăm să murim decât să-i urâm pe ceilalți.
Cam așa ar putea arăta fericirea pentru fiecare dintre noi. Probabil mai sunt multe alte lucruri la mijloc, dar acestea sunt secundare și pot lipsi. Dar… noi vom cânta Deșteaptă-te române și vom dormi pe rupte. Sănătate.